30 de săli polivalente până în 2016?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministerul Dezvoltării

30 de săli polivalente până în 2016?

Administrație 06 Decembrie 2010 / 00:00 538 accesări

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului propune Guvernului aprobarea unui program de construcţie a 30 de săli polivalente cu 5.000 - 15.000 de locuri, în perioada 2010-2016, proiectul urmând să fie derulat prin Compania Naţională de Investiţii, aflată sub autoritatea ministerului. „Finanţarea programului se asigură din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului, alocaţii de la bugetul local, credite externe, procedura parteneriatului public - privat, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite“, se arată în proiectul de hotărâre de Guvern, elaborat de minister. În cadrul programului vor fi promovate trei tipuri de săli polivalente, cu 5.000, 10.000 şi 15.000 de locuri, iar beneficiarii vor fi autorităţile administraţiei publice locale. Compania Naţională de Investiţii (CNI) va întocmi lista sălilor polivalente propuse pentru a fi finanţate în baza documentaţiilor de solicitare motivate transmise de beneficiari, aceasta urmând să fie aprobată prin ordin al ministrului Dezvoltării. Terenurile pe care vor fi amplasate sălile polivalente, racordarea la utilităţi şi întreţinerea acestora după finalizare revin în sarcina beneficiarilor.



12