30 de spectacole de balet în 35 de zile de turneu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Balerinii constănţeni, elogiaţi în Germania

30 de spectacole de balet în 35 de zile de turneu

Cultură 05 Ianuarie 2010 / 00:00 530 accesări

Tradiţionalul turneu de iarnă pe care balerinii constănţeni îl desfăşoară anual, în perioada decembrie-ianuarie, în Germania, a ajuns la final. Artiştii Companiei de Balet a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” se reîntorc, astăzi, acasă, urmând ca luna viitoare, după o binemeritată vacanţă, să încânte din nou publicul preferat, cel de la malul mării.

Aşteptaţi cu nerăbdare în Germania, unde tradiţia danovskiană a turneelor de acest gen confirmă şi reconfirmă, în fiecare an, valoarea dansatorilor şi a şcolii constănţene de balet, artiştii au susţinut spectacole sold-out, biletele fiind vândute cu mult timp înaintea reprezentaţiilor. Directorul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, Daniela Vlădescu, a declarat că balerinii constănţeni s-au bucurat de un succes extraordinar, programul de turneu fiind, însă, extrem de solicitant şi de epuizant. Astfel, pe parcursul celor 35 de zile de turneu, dansatorii români au susţinut nu mai puţin de 30 de spectacole, aproape în fiecare seară.

De menţionat este faptul că toate turneele desfăşurate de Compania de Balet constănţeană în oraşele germane au ca numitor comun sălile arhipline, aplauzele entuziaste ale publicului şi cronicile elogioase apărute în presă. Turneul 2009 - 2010 a debutat pe data de 2 decembrie, din programul prezentat baletomanilor germani făcând parte spectacole de mare succes la public: „Lacul lebedelor”, pe muzica lui P. I. Ceaikovski, „Crăiasa zăpezii”, după celebra poveste a lui Hans Christian Andersen - ambele în coregrafia regretatului Oleg Danovski, „Cenuşăreasa”, după frumoasa poveste a lui Charles Perrault, pe muzica lui Serghei Prokofiev, în coregrafia lui Călin Hanţiu şi „Mowgli”, după „Cartea Junglei”, de Rudyard Kipling, pe muzica lui Aleksandr Gradsky, repus în scenă de Elisabeth Pândichi Lux.



12