Constănţenii care au probleme cu auzul trebuie să aştepte pînă la 30 de zile un dispozitiv auditiv, şi asta pentru că numărul solicitărilor este din ce în ce mai mare. „Dacă nu am fi reuşit să suplimentăm fondul la dispozitivele medicale, am fi avut mari probleme. De exemplu, în cazul dispozitivelor auditive, listele de aşteptare ar fi ajuns chiar şi la şase luni de zile”, explică preşedintele/director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa, dr. Liviu Mocanu. Nu demult, fondul la dispozitivele medicale a fost suplimentat cu 820.000 de lei, sumă care acoperă o mare parte din necesar. „Vom sta liniştiţi pentru circa două luni de zile”, susţine dr. Mocanu. Reamintim că, în luna august, la nivelul judeţului Constanţa a existat o criză financiară la dispozitivele medicale, numărul solicitărilor fiind tot mai mare.