Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa informează cotribuabilii că, miercuri, 30 septembrie 2009, este ultima zi pentru plata impozitelor şi taxelor locale, aferente semestrului II, din anul curent. „Pentru a evita plata majorărilor de 0,1% ce vor fi calculate pentru fiecare zi de întîrziere, constănţenii sînt rugaţi să achite impozitele sau taxele datorate, pentru: clădiri, terenuri, habitat, mijloacele de transport, garaje, fiecare staţie de telefonie mobilă, precum şi pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă, în derularea activităţilor economice în Constanţa, pînă la data de 30 septembrie 2009, inclusiv“, a declarat directorul executiv al SPITVBL, Carmen Trentea. Plata impozitelor şi taxelor locale datorate bugetului local poate fi efectuată prin numerar la ghişeele agenţiilor fiscale, deschise publicului; numerar la toate oficiile poştale din Constanţa, pe baza codului de bare de pe înştiinţarea de plată primită, la începutul anului, pe adresa imobilului supus impozitării; prin ordin de plată în conturile deschise la Trezoreria Constanţa, care pot fi consultate pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro. De asemenea, plata impozitelor şi taxelor locale se mai poate face şi electronic pe site-ul instituţiei, caz în care este necesară deţinerea unui cont de utilizare şi a unei parole emise de SPITVBL, în baza solicitării venite din partea contribuabilului, persoană fizică sau juridică. Contribuabilii din cartierele Palazu Mare, Brest şi Tomis Plus pot achita impozitele şi taxele locale datorate bugetului local la ghişeele Agenţiei fiscale nr. 5, din str. Dumbrăveni, nr. 1, zona Palazu Mare. Agenţiile fiscale sînt deschise publicului luni, marţi, miercuri şi vineri de la orele 08:30 la 16:30 şi joi, de la orele 08:30 la 18:30.