În urmă cu 300 de ani, la 24 septembrie 1716, Cosimo al III-lea, Mare Duce de Toscana, a emis un decret potrivit căruia vinul Chianti nu mai putea fi produs decât într-o anumită arie, situată între centrul puterii renascentiste din Florența și Siena. Astfel, a luat naștere primul vin reglementat printr-o hotărâre legală. Măsura a venit ca urmare a faptului că, până la începutul secolului al XVIII-lea, vânzarea de vin Chianti contrafăcut către mereu însetații englezi luase o amploare atât de mare încât producătorii locali s-au simțit nevoiți să acționeze. Decretul ducelui de Medici viza o arie de 70.000 de hectare (175.000 de acri) ce produce astăzi 35 de milioane de sticle pe an cu Chianti Classico. 80% dintre acestea sunt exportate în circa 100 de țări, iar reputația regiunii este pe un trend ascendent începând din anii '80, ceea ce face ca zona să fie un adevărat magnet pentru pelerinii împătimiți ai vinului.

Producătorii de Chianti Classico s-au luptat multă vreme cu confuzia existentă printre consumatori în legătură cu diferența dintre vinul lor, foarte căutat și restricționat din punct de vedere geografic, și Chianti-ul comun, mai puțin distins, obținut în alte părți din Toscana. Până în 2010, un producător din inima zonei desemnate în decretul din 1716 putea produce ambele versiuni de vin. Însă această practică a fost interzisă, în încercarea de a consolida marca ''Classico'' și semnul său caracteristic, cocoșul negru. Cu o aromă mai slabă și mai puțin scump, vinul Chianti comun este asociat cu nelipsitul vin de masă din trattoria italiene din anii '70, servit în sticle rotunjite, decorate cu împletitură din paie, cunoscute sub numele de ''fiasco''. Însă sticla pântecoasă a devenit o expresie a daunelor produse imaginii internaționale a zonei. Din cauza creșterii considerabile a exporturilor a fost sacrificată calitatea în schimbul cantității.

Mai nou, la trei secole de la decretul din 1716, în zona în care se produce Chianti Classico se pune emfază, pe lângă calitate, și pe variația oferită de particularitățile solulului, de expunere și de altitudine - ceea ce experții numesc ''terroir'' atunci când se referă la o anumită regiune, mai arată sursa citată. O altă schimbare produsă după 300 de ani o reprezintă faptul că ceea ce odată a fost o zonă destinată exclusiv producătorilor bărbați astăzi este populată și de femei care se ocupă cu obținerea celebrului Chianti Classico. ''Suntem o comunitate mică, dar în creștere'', spune Susanna Grassi, care a renunțat la afacerea cu lenjerie pentru cea cu vin, în 2000, în intenția de a revitaliza ferma familiei. Ea deține o moșie de nouă hectare, ''I Fabbri'', ce urcă până la 680 de metri altitudine. Pentru că nu are capacitate mai mare de producție, Grassi pune accentul pe eleganță și pe finețe - o tendință ce se apropie de expresia ''sangiovese'', despre care ea crede că este promovată de producătoarele de vin din Toscana. ''Femeile au o sensibilitate diferită când vine vorba de vin'', a declarat aceasta pentru AFP: ''Poate pentru că sarcina ne învață să așteptăm, știind că rezultatul final va fi „bello“''.