300 de economişti şi contabili vor să limiteze „abuzurile Fiscului” şi să protejeze mediul de afaceri, după ce, în ultimii doi ani, toate acţiunile Guvernului au avut caracter social. Ei fac parte din Asociaţia Profesională a Economiştilor şi Contabililor din România (APEC), organizaţie înfiinţată în octombrie 2010, ca urmare a reacţiilor din mass-media ale oamenilor de afaceri. „APEC face parte din grupul de lucru privind rescrierea Codului Fiscal. Abuzurile Fiscului şi presiunile făcute prin somaţii şi titluri executorii, pe toată perioada crizei ne-au determinat să luăm o poziţie. Toate acţiunile Guvernului din ultimii doi ani au fost de ordin social şi nu au protejat mediul de afaceri. Vrem să ajutăm la elaborarea unor legi care să nu lase loc de interpretări”, a declarat vicepreşedintele APEC, Valentina Sgabură.