STOP MIGRAȚIEI Ordonanța privind migrația aleșilor locali a expirat joi. La vremea când a fost adoptat, documentul guvernamental a permis aleşilor ca în 45 de zile să-și decidă vitorul politic. Justificările şi disputele au apărut inevitabil. „Ceea ce știu este că, în 2012, toți aleșii locali au candidat din partea USL. În primăvară, după ce Băsescu cu Blaga și Iohannis s-au înțeles, toți acești aleși locali s-au trezit cu Blaga și Iohannis lângă ei”, spunea, atunci, premierul Victor Ponta. După expirarea celor 45 de zile, potrivit primelor estimări, aproximativ 3.000 de primari, viceprimari, consilieri locali și județeni și președinți de consilii județene au beneficiat de prevederile ordonanței. Efectele actului normativ au fost previzibile. De departe, marii perdanți au fost PNL, PDL și PP-DD, iar marii beneficiari ai celor 45 de zile de ”mercato” au fost PSD, UNPR și PLR. Oficial, PSD a comunicat că nu deține, în acest moment, o centralizare finală a tuturor aleșilor locali care s-au înscris în partid sau care au plecat din PSD, însă, potrivit unor surse citate de stiripesurse.ro, PSD a acaparat peste 2.000 de aleși locali, din care în jur de 350 - 400 de primari și peste 1.500 de consilieri locali, județeni și municipali. La rândul său, UNPR a racolat 60 de primari și peste 200 de consilieri. În fine, oamenii lui Tăriceanu au declarat că au venit în PLR circa 500 de consilieri locali și 80 - 90 de primari.
ACL, UN DEZASTRU Din cei aproape 1.500 de primari din țară, analizele preliminare arată că PSD și-a consolidat astfel poziţia dominantă din Muntenia și Oltenia. Pentru ACL, cele mai dure lovituri au venit de la primarii unor mari oraşe și șefi de Consilii Județene. Spre exemplu, șeful CJ Buzău, Cristian Bîgiu, a părăsit PNL, fiind urmat de 32 de edili PNL și PDL. Practic, PSD Buzău a ajuns în cea mai bună situaţie din ultimii 10 ani, având 72 de primari dintr-un total de 87. Mai la nord, la Bacău, 31 de edili au spus adio ACL, care a rămas cu doar 15 primari. Și mai interesant este în județul Bistrița-Năsăud, unde PSD a racolat 20 din cei 22 de edili care au părăsit ACL, PDL a pierdut jumătate din primari, iar PNL - pe toţi. Situaţia din judeţ este următoarea: din 62 de primari, alianța PSD-UNPR-PC are 35 de primari, PDL - 13, PLR - 11, UDMR - un primar, PNL - zero primari, în timp ce doi primari sunt independenţi. În Maramureș, PNL aproape că a rămas fără niciun primar înainte de alegerile prezidențiale, iar pe raza județului Neamț, PSD a crescut de la 40 la 66 de primari. La Iași, în jur de 70% din primarii județului sunt acum sub stindardul PSD, iar în sud, în Prahova şi Argeş, dezertările primarilor PDL şi PNL au fost de ordinul zecilor. Judeţul Giurgiu deţine însă recordul în materie: 25 de primari din opoziţie au îmbogăţit zestrea PSD, ridicând-o la 38 de edili. Situaţia cea mai inedită se înregistrează în Sibiu, acolo unde niciun edil din judeţ nu a profitat de textul ordonanţei pentru migra la un alt partid. În schimb, PSD a consemnat pierderi la Arad, Ilfov şi Hunedoara, acolo unde PNL şi PDL au înregimentat mai mulţi primari de comune, edilul din Deva şi un vicepreședinte de Consiliu Judeţean.
PSD, marele câștigător la Constanța
Tăvălugul migrației politice a trecut și peste județul Constanța. Dacă la început mișcările de trupe au fost destul de firave, în ultima parte a perioadei de transferuri a existat un adevărat tsunami. Potrivit secretarului organizației județene Constanța a PSD, Cristinel Dragomir, social democrații s-au îmbogățit cu 63 de aleși, din care doi primari (unul PDL și unul PNL), patru viceprimari (trei PNL și un PNȚCD), 56 de consilieri locali (25 PP-DD, 15 PDL, șapte PNL, cinci PNȚCD și patru UNPR) și un consilier județean (PP-DD). Cele mai răsunătoare treceri au fost la Adamclisi, unde primarul Anton Burcea și cinci consilieri locali au trecut de la PDL la PSD, dar și la Mangalia, unde șase consilieri locali ai PDL l-au urmat pe fostul edil și deputat Zanfir Iorguș la PSD. În total, social democrații au transferat aleși din 28 de localități. Pe de altă parte, PSD a pierdut 11 consilieri locali din Peștera, care au demisionat din partid și au rămas independenți. Mutări au fost și la Cogealac, unde primarul Gheorghe Alexa împreună cu viceprimarul și alți patru consilieri locali au plecat de la PNL la UNPR. Joi, cu câteva ore înainte de expirarea ordonanței, la Mangalia s-a dat o adevărată lovitură de teatru. Cinci consilieri locali ai PSD din garda veche (Bogdan Maganu, Dan Moldovan, Mihaela Ariciu, Gheorghe Mazîlu și Ghiulgiean Membulat) și-au dat demisia din partid și au rămas consilieri independenți. Surpriza cea mai mare este că alături de aceștia a mai plecat din PSD și Linica Stan, proaspăt venită de la PDL odată cu fostul primar Zanfir Iorguș. De altfel, potrivit surselor politice, cei cinci consilieri PSD din garda veche ar fi plecat din partid pe fondul unor neînțelegeri mai vechi cu Iorguș. În fine, tot consilier indepedent a devenit și Ion Mincă, după ce și-a dat demisia din PRM. Astfel, noua configurație a Consiliului Local Mangalia este: 7 independenți, 7 de la PSD, 3 de la PNL, unul de la PP-DD și unul de la PC.