Circulaţia pe calea ferată va fi perturbată astăzi în întreaga ţară din cauza grevei de avertisment declanşate de feroviari. Niciun tren nu va mai pleca din gări între orele 7.00 şi 9.00 dimineaţa, în timp ce peste depourile marilor regionale feroviare se va aşterne liniştea. Dacă trenurile care se vor afla în mers la ora 7.00 vor opri în prima staţie pentru a aştepta semnalul terminării protestului, în gări, la casele de bilete, ceferiştii vor sta în birouri doar pentru a face act de prezenţă. Pe lîngă faptul că, în final, „războiul” dintre sindicate şi Ministerul Transporturilor se va răsfrînge tot asupra sutelor de mii de români care folosesc serviciile CFR Călători, greva de avertisment va scoate din producţie peste 50.000 de salariaţi şi 175 de trenuri. În timp ce mulţi sindicalişti îi reproşează premierului Tăriceanu că nu a răspuns la niciuna dintre solicitări în ultimii patru ani, preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare - Comercial, Gheorghe Popa, consideră că protestele lucrătorilor feroviari sînt o consecinţă a “politicilor incoerente” ale Executivului. Pe de altă parte, preşedintele Uniunii Sindicale Feroviarul Constanţa, Vasile Anghel, a declarat că la mişcarea de protest de astăzi vor participa peste 3.000 de angajaţi ai Regionalei CFR Constanţa. “Pe lîngă feroviarii constănţeni, la greva de avertisment vor participa şi salariaţii noştri din Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi. Am luat decizia de a recurge la această formă legală de protest din cauza situaţiei dramatice din sistemul feroviar românesc. Această grevă este doar un semnal de alarmă la ceea ce se întîmplă în prezent pe căile ferate, însă şi un vot de blam dat celor care ne guvernează în acest moment”, a declarat Anghel. De altfel, liderul feroviar constănţean consideră că, deşi au avut la dispoziţie mai bine de o lună pentru a rezolva conflictul de muncă din sistemul feroviar, reprezentanţii Ministerului Transporturilor au făcut tot ce au putut pentru a discredita demersul sindicatelor feroviare. “Cred că a fost strategia Executivului să se ajungă în acest punct mort, iar dacă mai ţinem cont că se apropie campania electorală, guvernanţii vor face orice pentru a nu se ajunge la greva generală. O să vedeţi că, în curînd, guvernanţii ne vor chema din nou la negocieri şi ne vor da tot ce am cerut, crezînd că vor putea poza în salvatorii sistemului feroviar. Aşa făcea şi Băsescu cînd era ministrul Transporturilor. Cînd lucrurile nu mergeau aşa cum îi conveneau lui, ne chema şi ne întreba cînd mai avem de gînd să facem vreo grevă”, a explicat Vasile Anghel.
Ce vor ceferiştii?
Sindicaliştii din cadrul companiilor Călători şi Infrastructură cer ca salariile să le fie majorate la cel puţin 500 de lei, de la 1 ianuarie, şi la 570 de lei, din luna mai, respectîndu-se astfel procesul verbal pe care federaţiile l-au semnat cu ministrul Ludovic Orban. Cu toate că liberalul a fost de acord cu majorarea salariilor angajaţilor, situaţie agreată şi de administraţiile feroviare, luna trecută, Executivul a trecut căile ferate pe lista sectoarelor economice care nu pot beneficia de investiţii financiare suplimentare în 2008. În revendicările lor, ceferiştii au reclamat şi condiţiile “improprii” în care lucrează, mai ales că peste 120 de staţii din întreaga ţară nu au curent electric, iar pe unele rute trenurile circulă cu mai multă greutate decît atunci cînd erau în circulaţie locomotivele cu abur. Gheorghe Popa susţine că salariul minim al unui muncitor necalificat este de 450 de lei, al unui lucrător cu studii superioare ajunge la aprox. 1.000 de lei, iar venitul lunar al unui salariat cu peste 20 de ani de experienţă ajunge la aprox. 1.500 de lei. Salariul unui director general adjunct al unei companii de transport feroviar este de 2.800 de lei.