300.000 de euro pe zi pentru protejarea lui Tony Blair

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

300.000 de euro pe zi pentru protejarea lui Tony Blair

Externe 20 Martie 2010 / 00:00 378 accesări

Operaţiunile pentru asigurarea protecţiei fostului premier britanic Tony Blair în cursul audierilor pe tema războiului din Irak au costat 273.000 de lire pe zi (peste 300.000 de euro), dezvăluie ”Daily Express”. Sute de poliţişti au fost mobilizaţi în condiţiile în care protestatarii se adunaseră în faţa centrului de conferinţe QE2, de la Westminster. Fostul premier a provocat furia protestatarilor, intrând în clădire la ora 7.15 dimineaţa, înainte ca aceştia să aibă timp să se adune. Blair a părăsit clădirea după şase ore de audieri, pe o uşă din spate. Protestatarii cereau inculparea lui Tony Blair pentru crime de război comise în cursul intervenţiei americano-britanice împotriva Irakului, în 2003. Costul total al operaţiunilor poliţiei pentru protejarea lui Tony Blair a fost de 178.000 de lire sterline (198.000 de euro), a precizat poliţia metropolitană. Pentru ore suplimentare s-au cheltuit 61.000 de lire (68.000 de euro), iar 34.000 (38.000 de euro) pentru transport, echipamente, bariere de securitate şi sprijin aerian.

Tony Blair a depus eforturi pentru a ascunde, timp de doi ani, un contract cu o companie petrolieră activă pe piaţa din Irak, încercând să păstreze secretul privind legăturile sale cu compania sud-coreeană UI Energy Corporation. El a câştigat cel puţin 20 de milioane de lire sterline (22 de milioane de euro) după retragerea de la putere în 2007 şi a depus eforturi pentru a ascunde un contract în valoare de un milion de lire (1,1 milioane de euro) pentru consultanţă oferită familiei regale din Kuwait. Într-o acţiune fără precedent, Blair a convins comisia de profil să păstreze secrete aceste informaţii, timp de 20 de luni, subliniind că este vorba de probleme comerciale sensibile. Detaliile despre aceste contracte au apărut în momentul în care Comisia de Consultanţă pentru Afaceri a decis să publice aceste informaţii, ignorând presiunile lui Blair. Informaţiile apărute par să alimenteze speculaţiile că Tony Blair s-ar folosi de funcţia de emisar al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu pentru a obţine câştiguri personale.

Taguri articol


12