ÎNDEMN LA SCHIMBARE La patru luni de când a fost ales la conducerea Bisericii Romano-Catolice, Suveranul Pontif s-a întors pe continentul său de origine, unde a arătat lumii întregi calitatea unică pentru care a fost ales Papă: puterea de a schimba. Circa trei milioane de oameni au sorbit cuvintele Papei Francisc, rostite în cadrul ceremoniilor desfăşurate în timpul Zilelor Tineretului Catolic, organizate pe celebra plajă Copacabana. Plaja din Rio de Janeiro nu a fost niciodată atât de plină, nici chiar în 2006, când trupa Rolling Stones a susţinut un concert. Pe plajă s-a strâns o mulţime pestriţă, de la măicuţe şi preoţi la tineri în costume de baie minuscule, toţi însă însufleţiţi de credinţă, fiind un moment unic în istoria oraşului. Primarul oraşului Rio de Janeiro, Eduardo Paes, s-a referit la „un record istoric pentru plajă”, în conferinţa de presă ce a marcat încheierea evenimentului, la care au participat 60 de cardinali, 1.500 de episcopi şi 11.000 de preoţi, potrivit Vaticanului.
În fiecare noapte, Copacabana a semănat cu o imensă tabără de refugiaţi. Plaja era atât de plină încât mii de pelerini au dormit pe trotuare, strânşi unii lângă alţii sub pături. Majoritatea tinerilor catolici au fost cuceriţi de căldura şi cuvintele simple şi directe ale Papei Francisc. „Tinerii de pe străzi vor să fie actorii schimbării. Vă rog să nu îi lăsaţi pe alţii să devină actorii schimbării. (...) Nu rămâneţi la balconul vieţii, Iisus nu a rămas acolo. El s-a implicat. Implicaţi-vă aşa cum a făcut-o Iisus”, a declarat Papa în faţa pelerinilor. Invitaţia a avut un ecou special în Brazilia, unde tinerii s-au revoltat în iunie pentru a cere o ameliorare a serviciilor publice (transport, educaţie, sănătate) şi şi-au strigat exasperarea faţă de corupţie şi faţă de clasa politică. Suveranul Pontif a declarat, din nou, că actele sexuale homosexuale sunt păcătoase, dar nu şi orientarea sexuală a credincioşilor. Papa Francis a declarat că nu este în măsură să judece comunitatea gay, care nu ar trebui marginalizată în societate. Suveranul Pontif a îndemnat şi la iertarea prelaţilor gay. Poziţia sa ţine seama că tot mai multe state din America Latină au recunoscut uniunile civile ale homosexualilor.
CRACOVIA, ÎN 2016 Duminică seară, după o întrevedere cu membrii Consiliului episcopal latino-american, Papa Francisc a luat avionul către Roma. Până să părăsească Brazilia, Vaticanul a anunţat că oraşul polonez Cracovia va găzdui viitoarea ediţie a Zilelor Mondiale ale Tineretului, în 2016. Alegerea Cracoviei aminteşte de fostul Papă Ioan Paul al II-lea, care era originar din această regiune din sudul Poloniei. Extrem de popular, fondatorul Zilelor Mondiale ale Tineretului, Papa Ioan Paul al II-lea, care va fi proclamat sfânt de către Francisc la sfârşitul anului, a prezidat în august 1991 Zilele Tineretului la sanctuarul din Czestochowa, unde este venerată Fecioara Neagră, atât de iubită de polonezi. Dezamăgirea a fost foarte mare în rândul credincioşilor africani, al căror continent nu a găzduit niciodată Zilele Mondiale ale Tineretului, chiar dacă nu îşi făceau iluzii. Problemele de logistică şi securitate au făcut însă foarte dificile candidaturile metropolelor africane, poate cu excepţia oraşelor Cape Town şi Johannesburg. Africanii nu au fost numeroşi la Rio, în timp ce numărul catolicilor continuă să crească pe continentul african.
TRĂDĂTORUL CATOLIC După scandalurile de pedofilie sau de spălare de bani, Biserica Romano-Catolică are parte acum şi de o controversă legată de spionarea credincioşilor săi din Belarus. Un nou scandal ia amploare în Belarus, după ce preşedintele Aleksandr Lukaşenko a declarat că a fost descoperit un trădător în rândurile serviciilor secrete, care coopera cu statele străine prin reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice. Această declaraţie de senzaţie a fost făcută de Aleksandr Lukaşenko în treacăt, atunci când liderul belarus le împărtăşea jurnaliştilor părerea sa despre cazul Snowden. Acesta din urmă este, în opinia lui Lukaşenko, tot „un trădător”, după cum a notat cotidianul rus „Nezavisimaia Gazeta”. „Spionul catolic” va putea fi folosit de oficialii de la Minsk pentru a şantaja Vaticanul, cerându-i să facă lobby pentru regimul Lukaşenko în Occident. În Belarus, comunitatea catolicilor este o minoritate, fiind formată din etnici polonezi. Relaţiile dintre actuala putere a ţării şi minoritatea catolică poloneză sunt complicate. În ultimii ani, regimul Lukaşenko şi-a impus controlul asupra vieţii sale sociale, anihilând practic activitatea incomodei Uniuni a polonezilor, prin intermediul numirii în fruntea acesteia a unor oameni ai săi. Vaticanul nu a făcut deocamdată niciun comentariu, însă, potrivit unor surse de informaţie apropiate acesteia, intenţionează să facă acest lucru. Cotidianul belarus „Naşa niva” a dezvăluit chiar, citând informaţii ale unor feţe bisericeşti, numele posibilului trădător. Potrivit publicaţiei, preotul catolic Vladislav Lazar se află deja de o lună în închisoare. Preoţii catolici belaruşi sunt de părere că povestea cu spionul ar putea fi o răzbunare pentru atenţia pe care Biserica Romano-Catolică o manifestă faţă de „deţinuţii conştiinţei” din Belarus.
În opinia analiştilor, informaţia privind reţinerea trădătorului nu a fost dată întâmplător publicităţii. Explicaţia cea mai simplă şi evidentă, pe care cetăţenii belaruşi o invocă chiar şi pe forumuri pe internet, este aceea că apariţia unui nou scandal de spionaj se doreşte o dovadă a faptului că „în jur sunt duşmani”. Tocmai prin căutarea acestor duşmani s-ar putea justifica orice înăsprire a represaliilor, extindere a împuternicirilor serviciilor secrete sau probleme politice interne.
În memoria societăţii belaruse sunt încă vii amănuntele cazului „spionului” Andrei Gaidukov. Tânărul operator al unei rafinării de petrol a fost acuzat iniţial de colaborare cu servicii de securitate străine, apoi a primit un an şi jumătate de detenţie pentru că scria scrisori către CIA, la care însă îi răspundea... KGB-ul. Informaţiile sărace pe marginea acestui dosar nu i-au convins pe analiştii locali de faptul că afacerea nu era o înscenare. Experţii sunt tentaţi să creadă că acesta a fost încă un gest de intimidare a tineretului activ, „ca să nu mai ceară granturi din Occident”. Oricum organizarea noii ediţii a Zilelor Tineretului Catolic la Cracovia, în Polonia vecină, îi va pune pe foc pe liderii din Belarus.