De la începutul programului “Prima Casă”, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat 30.500 de garanţii în valoare totală de 1,25 miliarde de euro. Preşedintele fondului, Aurel Şaramet, a declarat că, “în medie, aprox. 80-83% din valoarea creditelor sunt garantate, ceea ce înseamnă că valoarea împrumturilor se apropie de 1,7 miliarde de euro probabil”. Mai mult, el susţine că Ministerul Finanţelor nu a fost de acord cu propunerile băncilor de modificare a programului “Prima Casă”, cum ar fi creşterea plafonului de garantare pentru a se acorda credite cu valori mai mari: “Răspunsul negativ în acest caz a plecat de la faptul că puterea de cumpărare a cetăţeanului este aceeaşi, dacă nu mai mică. Propunerea era în necorelare cu realitatea economică a consumatorului”. Şaramet a precizat că o altă propunere a băncilor se referea la cedarea gajului pus pe locuinţă după primii 15 ani ai creditului către bancă.