310 elevi calificaţi în etapele naţionale la olimpiade

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Emoţii mari

310 elevi calificaţi în etapele naţionale la olimpiade

Social 07 Aprilie 2014 / 00:00 814 accesări

Începând de astăzi şi până în 11 aprilie se va desfăşura programul naţional „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, în cadrul căruia vor avea loc etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare, precum şi activităţi culturale, tehnico-ştiinţifice, sportive, de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos, de educaţie rutieră, reacţii corecte în situaţii de urgenţă etc. De la Constanţa, în această perioadă destinată activităţilor extraşcolare, la etapele naţionale ale olimpiadelor vor participa 274 de elevi olimpici calificaţi la diverse discipline. La acest număr se adaugă şi trei echipe, a câte 12 elevi, calificate la discipline sportive. În acest context, inspectorul şcolar general din Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat că „rezultatele obţinute de elevii constănţeni dovedesc implicarea, în egală măsură, a profesorilor şi a familiilor”. „Cadrul corect de desfăşurare, asigurat de ISJ pentru toate competiţiile, a creat condiţii egale tuturor, prin eliminarea taxelor de participare. Îi felicit pe cei care au participat şi le doresc mult succes celor care vor continua competiţiile în săptămânile următoare. Ne dorim ca, anul viitor, elevii să obţină cele mai bune rezultate la competiţiile naţionale şi internaţionale. Le mulţumesc celor 4.451 de cadre didactice care au contribuit la desfăşurarea în condiţii excelente a concursurilor şi olimpiadelor şcolare, la care au participat peste 28.536 de elevi.”

„JOACA ESTE SĂNĂTOASĂ” În această perioadă vor avea loc mai multe activităţi. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, în colaborare cu grădiniţele „Amicii”, „Căluţul de mare”, nr. 8 şi Grădiniţa de aplicaţie a Colegiului Naţional „Constantin Brătescu”, desfăşoară proiectul „Joaca este sănătoasă”. Proiectul cuprinde activităţi sportive sub formă de întrecere care vor fi coordonate de cadre didactice universitare, lect. univ. dr. Antoanela Oltean, lect. univ. dr. Victoria Gidu Diana, lect. univ. dr. Cristian Popa, şi de studenţii anului III. Proiectul urmăreşte familiarizarea preşcolarilor cu activităţile sportive desfăşurate pe terenul de sport, cu aparatele şi mijloacele reprezentative unor sporturi, dar, în principal, informarea acestora despre beneficiile activităţii fizice asupra sănătăţii. Tot în această perioadă, în baza unui parteneriat între ISJ şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Asociaţia Centrul de Excelenţă în Mediere şi Educaţie „Lumina” va derula proiectul „Fii lumină”, în cadrul căruia copiii cu dizabilităţi vor participa la ateliere de modelaj în lut, vor face vizite de descoperire a patrimoniului etnologic şi a grădinilor de legume din muzeu. În derularea acestei acţiuni vor participa şi studenţi, voluntari de la Facultatea de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei, secţia Psihopedagogie specială, anul II din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

De asemenea, Seminarul Teologic Constanţa, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Traian” şi Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu, organizează miercuri, 9 aprilie, începând cu ora 10.00, în sala Magna a Arhiepiscopiei Tomisului, activitatea „Dialogul dintre teologie şi ştiinţă în contemporaneitate”, sub patronajul ISJ şi al Arhiepiscopiei Tomisului. În deschidere vor lua cuvântul Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, directorul Seminarului Teologic „Sf. Dionisie Exiguul” Constanţa, pr. prof. drd. Ilie Petre, şi inspectorul şcolar de fizică, prof. Mădălina Ivănescu.



12