În anul 2014, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au gestionat 50 de cazuri de trafic de migranți și de ședere ilegală în țară, în care au fost implicate 440 de persoane, fiind constatate 83 de infracțiuni și întocmite 63 de dosare penale. Nu mai puțin de 316 transfugi, cu precădere din Orientul Apropiat și Mijlociu, au fost găsiți, în intervalul amintit, pe ambarcațiuni șubrede, în Marea Neagră, încercând să ajungă pe țărmul românesc. Este vorba despre cinci situații în care oamenii legii au intervenit pentru salvarea celor aflați la bordul adevăratelor sicrie plutitoare, dar și pentru prinderea celor ce au organizat călătoriile. Polițiștii de frontieră au identificat nouă călăuze. Cea mai importantă situație de acest gen a ajuns în atenția lucrătorilor Gărzii de Coastă pe data de 15 septembrie 2014, atunci când aceștia au intervenit pentru a aduce la mal o ambarcațiune la bordul căreia se aflau 130 de migranți și două călăuze ce organizaseră călătoria. Misiunea oamenilor legii a pornit în momentul în care Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR) a localizat, în apropiere de frontiera cu Bulgaria, o navă suspectă, fără pavilion arborat și fără inscripții. Polițiștii de frontieră au pornit către zona respectivă și au interceptat pescadorul vechi, care abia își putea menține linia de plutire, în condițiile în care marea era foarte agitată. La bordul epavei se aflau îngrămădite nu mai puțin de 132 de persoane, printre care și 27 de copii, cel mai mic dintre ei - în vârstă de doar un an și șase luni. Inițial, polițiștii au încercat să se apropie de navă pentru a prelua măcar o parte dintre persoanele aflate în dificultate, însă, din cauza valurilor mari, planul a fost abandonat. Ulterior, oamenii legii au remorcat pescadorul în Portul Mangalia, la misiune luând parte și nava "Albatros", a Centrului Maritim de Coordonare Constanţa. Toți migranții au fost aduși la mal în siguranță. A fost vorba despre 82 de bărbați, 21 de femei și 27 de copii, din Iran, Irak, Afganistan, Turcia și Siria. Printre cei care se găseau pe navă se numărau și două călăuze, de cetățenie turcă.