În iulie 2007 a debutat programul naţional de evaluare a stării de sănătate în cadrul căruia orice persoană, fie că este asigurată sau nu, beneficiază de consult şi analize medicale gratuite. Fiecare cetăţean primeşte acasă, în luna în care este născut, un plic care conţine două taloane, unul pentru medicul de familie şi celălalt pentru laboratorul de analize. “De la debutul acestui program şi pînă acum au primit recomandări 168.000 de constănţeni. Dintre aceştia, doar 141.000 de persoane s-au dus la laboratoare. Au fost efectuate peste un milion de investigaţii, în valoare de 63 de miliarde de lei vechi”, a declarat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), dr. Liviu Mocanu. Taloanele ajung la constănţeni prin intermediul factorului poştal care trebuie să le predea personal. În cazul în care persoana la care trebuie să ajungă taloanele nu este găsită acasă, acestea sînt aduse la sediul CJAS. “La sfîrşitul anului trecut aveam 8.000 de taloane la sediul CJAS. De la începutul anului 2008 şi pînă acum, am primit 32.000 de taloane, adică 16 saci pe care i-am pus într-o încăpere a CJAS”, a declarat dr. Mocanu. Cei care doresc să ştie dacă talonul lor se află la sediul CJAS, trebuie să acceseze site-ul www.casct.ro şi să introducă CNP-ul. În cazul în care talonul este la CJAS, trebuie să se deplaseze la sediu, să îl ridice. Cei care nu pot să acceseze site-ul Casei, pot depune o cerere la CJAS şi, în termen de 24 de ore, vor primi plicul cu taloane. “Noi nu avem cum să mergem prin judeţ şi să căutăm persoanele care nu au primit acele taloane. Aceasta este treaba Poştei, deoarece angajaţii acesteia sînt plătiţi pentru a împărţi taloanele ”, a declarat dr. Liviu Mocanu.