34 de constănțeni vor să devină jandarmi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

34 de constănțeni vor să devină jandarmi

Justiție 10 Iunie 2015 / 00:00 983 accesări

Abia s-a dat startul la înscrierea pentru candidații interesați de o carieră în Jandarmeria Română și deja 34 de constănțeni au fost luați în evidență de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța, în vederea susținerii examenului de admitere în instituțiile de învățământ în care se pregătesc jandarmii. Dintre aceştia, 15 vor să urmeze cursurile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, 10 sunt interesaţi să susţină examen la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” - Drăgăşani, opt doresc să urmeze cursurile Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi  “Petru Rareş” - Fălticeni şi unul singur şi-a manifestat intenţia de a da examen la Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” - Sibiu. Cererile de înscriere la concursurile de admitere pentru şcolile militare de subofiţeri pot fi depuse în continuare la sediul IJJ Constanţa, până pe 7 august 2015. Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi se  pot adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul IJJ Constanţa, cu sediul în municipiul Constanţa, str. Mircea cel Bătrân nr. 108, sau la telefon 0241.618969, interior 24557.



12