343 de persoane căutate în Europa, găsite de polițiștii români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

343 de persoane căutate în Europa, găsite de polițiștii români

Eveniment 10 Ianuarie 2016 / 14:58 580 accesări

Poliţiştii români au găsit, în perioada 1- 8 ianuarie, 343 de persoane ale căror semnalmente au fost introduse în Sistemul Informatic Schengen, dintre care 185 erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară, 12 aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare şi 13 persoane erau semnalate ca fiind dispărute.

De asemenea, în România au fost descoperite, în urma cooperării prin Biroul SIRENE, 62 de autoturisme căutate de ţări Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul unor proceduri penale, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române. Totodată, autorităţile străine au identificat pe teritoriul lor 72 de persoane date în urmărire de poliţiştii români. De asemenea, 11 autoturisme căutate de autorităţile române pentru a fi indisponibilizate sau pentru a fi folosite ca probe în cursul procedurilor penale au fost găsite în state Schengen. Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi SIS, sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen. Acesta conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.



12