Elevii din România au bătut orice record la capitolul absenţe. Statisticile întocmite chiar de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) au scos la iveală rezultate şocante. Numai în primul semestru al anului şcolar 2010-2011, tinerii învăţăcei au reuşit performanţa să strângă nici mai mult, nici mai puţin de 30 de milioane de absenţe, echivalent a 3.457 de ani de absenţe. Pare incredibil, însă este cât se poate de real. Milioanele de absenţe i-au pus pe gânduri pe reprezentanţii Ministerului Educaţiei, care ar fi trebuit să ştie foarte bine situaţia din teritoriu. După rateurile incredibile ale tinerilor, cei de la Educaţie au căutat o formulă de pontaj la intrare. „Este inadmisibil ca un minister să nu remarce acest mare deficit în parcurgerea programei şcolare, pentru că, nefiind la şcoală, elevii nu parcurg programa”, o recunoaşte chiar secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), Oana Badea.
ÎI ŢINEM LA ŞCOALĂ „TELIGHIDAŢI”. În contextul în care cele mai multe absenţe sunt înregistrate la liceeni, reprezentanţii Ministerului Educaţiei se gândesc serios că absenteismul în masă este principalul motiv care a dus la rezultatele dezastruoase de la Bac. Aşa se face că ei au în plan introducerea sistemului informatic de control al absenţelor, o formulă de pontaj a elevului. Problema este cine va suporta costul implementării sistemului, mai ales că multe şcoli şi licee abia dacă pot oferi o bancă corespunzătoare tinerilor sau o tablă cu cretă. Oana Badea s-a arătat optimistă în ceea ce priveşte posibilităţile de punere în practică a sistemului, ea spunând că avem de-a face cu un sistem ieftin. Într-o unitate de învăţământ din România implementarea unui asemenea sistem, spune ea, unde învaţă peste 900 de elevi a costat aproape 1.500 de lei. „Accesul elevului se face printr-o unică zonă, cu cartelă, cititor şi cod de bare. Imediat, copilul se înregistrează la tabelul clasei căreia îi aparţine, cu menţiunea că a venit la timp sau a întârziat şi cât a întârziat. În cinci minute, toate datele sunt transmise directorului şcolii şi diriginţilor. Mai mult, părinţii pot cere să primească un SMS ca să vadă dacă copilul a ajuns la şcoală”, spune Badea.