35% din trotuare, reabilitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa Programul municipalităţii

35% din trotuare, reabilitate

Justiție 12 Decembrie 2009 / 00:00 607 accesări

Primăria Municipiului Constanţa a demarat, în urmă cu şase ani, un amplu program de reabilitare a tramei stradale, în parteneriat public - privat, o premieră la acea vreme în România. Lucrările de reabilitare au fost începute cu asfaltarea mai multor străzi principale din Constanţa. O altă etapă a acestui program s-a referit la scoaterea liniilor de tramvai şi lărgirea bulevardelor, pentru ca, apoi, să se treacă la reabilitarea trotuarelor. La acest capitol, municipalitatea a decis ca trotuarele să fie reabilitate fie prin pavelare, fie prin asfaltare. În acest an, Societatea Comercială de Interes Local Confort Urban SRL, a reabilitat trotuarele din oraş în proporţie de aproximativ 35%. Directorul executiv al SCIL Confort Urban SRL, Claudiu Rădulescu, a declarat că în prezent se execută lucrări de pavelare a trotuarelor în centrul oraşului. “În ceea ce priveşte asfaltarea trotuarelor, pot spune că, până în prezent, au fost asfaltaţi peste 10.000 de metri pătraţi. Aleile din parcul Tomis I, trotuarele de pe strada Soveja, cele de pe strada Răscoalei 1907 sau cele de pe bulevardul Lăpuşneanu sunt doar câteva exemple unde municipalitatea a reuşit deja asfaltarea. În ceea ce priveşte reabilitarea trotuarelor prin pavelare, numai în ultimele două luni am pus pavele pe o suprafaţă de peste 4.000 de metri pătraţi, mai ales în zona centrală a oraşului, unde, de altfel, lucrăm şi în prezent. Numai costurile pentru lucrările de pavelare din ultimele două luni sunt de aproximativ 100.000 de euro. Pentru anul viitor avem în plan o resistematizare a trotuarelor, în ideea că o bună parte din ele vor fi îngustate, pentru a câştiga mai mult spaţiu pentru trama stradală şi, implicit, pentru a creşte numărul locurilor de parcare”, a declarat Rădulescu. Potrivit directorului SCIL Confort Urban SRL, lucrările de asfaltare sau pavelare în municipiul Constanţa vor continua în acest an atât timp cât vremea va permite acest gen de lucrări.

Taguri articol


12