3.500 de amenzi în 24 de ore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

3.500 de amenzi în 24 de ore

Justiție 16 Noiembrie 2013 / 00:00 417 accesări

Într-o singură zi, peste 3.500 de sancţiuni contravenţionale au fost date de poliţişti, în timpul unei acţiuni derulate la nivel naţional pentru reducerea numărului accidentelor de circulaţie ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată. De asemenea, ca măsură complementară, faţă de 246 de conducători auto s-a dispus măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule. Peste 1.100 de poliţişti ai structurilor de Poliţie Rutieră şi Transporturi, de la nivel teritorial, au acţionat în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. În urma acţiunilor desfăşurate, au fost aplicate 3.734 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 453 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 3.253 la regimul circulaţiei şi 28 la alte acte normative. Poliţiştii au reţinut permisele de conducere a 246 de conducători auto, dintre care 90 nu au respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată şi 39 au depăşit pe platforma căii ferate. Totodată, au fost retrase 99 de certificate de înmatriculare. O razie similară a avut loc şi în judeţul Constanţa. Poliţiştii au controlat 145 de maşini, au dat 83 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut şase permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare.

Taguri articol


12