Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a finalizat evaluarea celor 4.083 de proiecte depuse în perioada 1 – 29 iulie 2011 de tinerii fermieri pentru a obţine finanţare nerambursabilă prin Măsura 112 - „Instalarea tinerilor fermieri”. În urma analizării tuturor proiectelor depuse au fost evaluate ca fiind eligibile 3.500 de proiecte ale tinerilor fermieri de pe întreg teritoriul României. Valoarea nerambursabilă a acestora este 71,6 milioane de euro. Tinerii fermieri au solicitat sprijin financiar pentru dezvoltarea diverselor activităţi, cele mai accesate domenii de investiţii fiind cele pentru apicultură şi ferme vegetale, dar şi pentru creşterea animalelor, exploataţii horticole şi modernizări ale fermelor. Sudul ţării deţine monopol asupra numărului de proiecte eligibile depuse în cadrul acestei sesiuni. Astfel, pe primul loc se află Regiunea 4 Sud – Vest Craiova, cu 844 de cereri de finanţare, urmată de Regiunea 2 Sud – Est Constanţa, cu 614 proiecte, şi de cele 521 de proiecte ale Regiunii 3 Sud Târgovişte.