36 de accidente într-o săptămână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

36 de accidente într-o săptămână

Eveniment 26 August 2014 / 00:00 394 accesări

În ultima săptămână, pe șoselele din municipiul Constanța, dar și din județ au avut loc 36 de accidente rutiere, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața, două au fost grav rănite, iar alte 41 au suferit leziuni ușoare. Oamenii legii spun că 14 dintre aceste evenimente rutiere soldate cu victime au avut loc în municipiul Constanța, zece pe drumurile naţionale, 11 în alte localităţi şi unul pe un drum comunal. Potrivit statisticilor, zece accidente s-au produs din cauza pietonilor care au traversat prin loc nepermis, iar alte opt - ca urmare a neatenției șoferilor. Cele mai multe accidente s-au petrecut în intervalele orare 13.00 - 17.00 şi 20.00 - 23.00. Oamenii legii le recomandă pietonilor să fie foarte atenți atunci când trec strada. „Îi sfătuim să nu traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise, în fugă sau fără să se asigure, să nu se angajeze în traversare atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore, să nu traverseze partea carosabilă prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport în comun și să nu prelungească timpul de traversare a drumului public“, atrag atenția polițiștii de la Rutieră.

Taguri articol


12