Acțiunea de marți a polițiștilor bucureșteni, efectuată într-un dosar de evaziune fiscală, a adus în fața anchetatorilor 38 de profesori și 10 presupuși complici ai acestora, care au fost audiați cu privire la implicarea lor în organizarea mai multor concursuri școlare. Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, toate persoanele ridicate în urma a zeci de descinderi realizate în 7 județe, printre care și Constanța, sunt cercetate pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Amintim că, marți dimineață, mascații au luat cu asalt 80 de locații din București, Argeş, Ilfov, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Sibiu şi Buzău, 30 dintre percheziții având loc la sediile unor instituții de învățământ. Anchetatorii au descins și la domiciliul Mihaelei Gună, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. Oamenii legii spun că ancheta vizează mai multe școli și colegii naționale, precum și fundații și persoane fizice, printre care și Asociația "Arhimede”, care ar fi organizat și concursuri școlare cu taxe de înscriere, în instituțiile de învățământ de stat, fără acordul Ministerului Educației. Conform procurorilor, suspecții sunt acuzați că „și-au însușit taxele primite de la elevii participanți la concursuri, fără să rețină și să verse la bugetul de stat impozitele aferente, înregistrând totodată, în contabilitatea fundației, cheltuieli fictive”. Oamenii legii spun că prejudiciul creat bugetului de stat, în perioada 2010-2014, calculat pe baza listelor publicate de Asociația „Arhimede”, se ridică la 1.717.000 lei.