ÎNCEPUTURI SINUOASE La începutul lunii aprilie 1973, inventatorul Martin Cooper de la Motorola a efectuat primul apel cu ajutorul unui telefon mobil de pe un trotuar din New York. Inventatorul l-a sunat chiar pe Joel Engel, rivalul său de la Bell Labs, care la vremea respectivă încerca, de asemenea, să creeze un telefon portabil. Potrivit unor zvonuri, Martin Cooper s-ar fi inspirat din căpitanul Kirk din serialul TV “Star Trek” şi gadgeturile pe care acesta le folosea.
Primul model de telefon mobil cântarea nu mai puţin de 1,4 kilograme şi putea fi folosit 35 de minute, după care trebuia încărcat timp de 10 ore. Primul telefon mobil se numea DynaTAC (DYNamic Adaptive Total Area Coverage), iar Motorola a petrecut zece ani încercând să obţină aprobări şi să depăşească obstacole tehnologice până să ajungă la producţia de masă. În 1983, a fost lansat un DynaTAC mai uşor, la preţul de 3.500 de dolari, echivalentul astăzi a 7.400 dolari. Primul telefon mobil comercializat avea o lungime de 33 cm, nouă taste: recall, clear, send, store, function, end, power, lock, volume, un display şi putea memora 30 de numere. În mai puţin de zece ani, în 1990, serviciile de telefonie erau disponibile pentru un milion de clienţi americani, pentru ca, în 2011, 87% din populaţia planetei să beneficieze de acest sistem de telefonie.
PROGRES CONSTANT Toate telefoanele mobile au o serie de caracteristici comune, dar fiecare producător încearcă să diferenţieze produsele proprii prin punerea în aplicare a unei serii de funcţii suplimentare care să fie atractive pentru consumatori. Acest fapt a condus la cele mai mari inovaţii în dezvoltarea telefonului mobil în ultimii 20 de ani. De la 1G, prima generaţie a telefoanelor mobile a anilor 80 s-a ajuns la a patra generaţie 4G, care oferă o gamă largă de utilităţi. În 2008, cel mai uşor telefon din lume, Modu, avea doar 40 de grame şi era prevăzut cu terminale mobile gratuite, disponibile împreună cu variate oferte de abonamente, la doar 35 de ani de la invenţia genială a lui Martin Cooper. Nokia a deţinut poziţia de lider de piaţă până în 2010, pentru ca, din 2012, să fie depăşită de Samsung. În 2012, pentru prima dată din 2009, vânzările de telefoane mobile către utilizatorii finali au înregistrat o scădere cu 1,7 %
O NOUĂ VERSIUNE Apple, unul dintre cei mai importanţi producători de telefoane inteligente, intenţionează să înceapă în trimestrul al doilea producţia unei versiuni îmbunătăţite a iPhone, similară ca formă şi mărime cu ultimul model. Startul producţiei în intervalul aprilie-iunie ar face posibilă lansarea următoarei versiuni iPhone în această vară. În acelaşi timp, Apple continuă să lucreze împreună cu fabricile partenere din Asia la un iPhone mai ieftin, care ar putea fi introdus pe piaţă începând din a doua jumătate a anului. Pregătirile pentru lansarea celor două dispozitive evidenţiază noile presiuni asupra companiei pe piaţa smartphone. Apple a menţinut mult timp preţuri ridicate pentru iPhone, însă cererea pentru produse mai ieftine este în creştere puternică. Intrarea pe piaţă a mai multor companii şi ascensiunea Samsung au transformat smartphone-ul într-un produs destinat consumului larg, cu presiune pe marje şi distribuţia profitului între tot mai multe modele. Nu este clar, încă, în ce măsură noul iPhone va fi diferit de iPhone 5, lansat în septembrie 2012. Deseori, Apple aduce între modele îmbunătăţiri în privinţa procesorului şi altor componente, precum camera. Compania americană ar urma să prezinte şi noua versiune a sistemului de operare iOS aproximativ la mijlocul acestui an.