Aproape 40 de dosare au fost preluate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în anul 2013. „Nu ne-am trezit cu dosare vechi, în care să nu mai ai ce să faci. Relaţia instituţională, din această perspectivă, a fost una foarte corectă şi principială”, a declarat, vineri, Alina Bica, procurorul-şef al DIICOT. Aceasta a mai spus că speţele respective aveau “un real potenţial investigativ”. Procurorul-şef al DIICOT a vorbit despre extinderea ariei de competenţă a structurii pe care o conduce, mai ales că o ordonanţă din iulie 2013 prevede că toate infracţiunile de evaziune fiscală şi cele economico-financiare săvârşite în condiţii de grup, de crimă organizată, indiferent de valoarea prejudiciului, sunt trimise către DIICOT şi către Parchetele tradiţionale. “Din punctul meu de vedere, ca procuror care a investigat genul acesta de infracţiuni economico-financiare, eu cred că este greu de acceptat, atât timp cât aceste fapte sunt săvârşite cu intenţie directă, în care preconstitui activitatea infracţională, că poţi să ai o evaziune fiscală serioasă, cu mai mult de trei firme, fără să constaţi gruparea de crimă organizată. (…) În al doilea rând, vreau să vă spun că a existat o şi mai bună coordonare cu Direcţia de Crimă Organizată, de la nivelul IGPR, iar categoriile de informaţii pe care le-am primit de la această structură s-au îmbunătăţit calitativ, în cursul anului 2013, lucru care ne-a permis să ne diversificăm activitatea", a declarat Alina Bica. DIICOT a soluţionat, anul trecut, 10.681 de dosare, ceea ce reprezintă, în medie, aproximativ 42 de cauze pentru un procuror, potrivit raportului de activitate al DIICOT.