40% din populaţia adultă a României este diagnosticată cu hipertensiune arterială (HTA), anunţă specialiştii Societăţii Române de Medicină Internă. Chiar dacă HTA este, în prezent, cea mai frecventă afecţiune cardiovasculară, doar una din dou[ persoane îşi ştie valorile tensiunii arteriale (TA) şi ştie câte ceva despre boală, fapt care-i îngrijorează pe medici. Problema este că, din totalul persoanelor cu HTA, doar o cincime din bolnavi îşi iau zilnic tratamentul. Şi în ceea ce priveşte rata de control al valorilor TA, lucrurile sunt cât se poate de „triste”. Aşa se face că specialiştii cardiologi români atrag atenţia că HTA reprezintă principala cauză de mortalitate din cauza bolilor inimii. Datele statistice arată că la nivel mondial există peste un miliard de persoane diagnosticate cu HTA, estimările fiind îngrijorătoare, respectiv în următorii 15 ani cifra va creşte cu 50%. Toate aceste probleme vor fi dezbătute în cadrul conferinţei naţionale „Actualităţi în HTA”, ce se va desfăşura pe 10 septembrie.