400 de angajaţi ai MAI, suspendaţi din funcţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

400 de angajaţi ai MAI, suspendaţi din funcţii

Justiție 26 Noiembrie 2013 / 00:00 802 accesări

Aproape 400 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost puşi la dispoziţie sau suspendaţi din funcţii, după ce autorităţile au început urmărirea penală faţă de ei, au dispus arestarea lor preventivă sau trimiterea în judecată. Statistica a fost dată publicităţii de MAI şi vizează intervalul 1 ianuarie 2012 - 31 octombrie 2013. Conform aceleiaşi surse, în perioada amintită au fost desfăcute contractele de muncă pentru 57 de angajaţi ai MAI, după ce aceştia au fost condamnaţi definitiv. MAI a precizat că numărul celor demişi după ce au fost condamnaţi reprezintă 0,04% din totalul salariaţilor, în timp ce numărul cadrelor suspendate reprezintă 0,29%. De asemenea, peste 1.200 de angajaţi ai MAI au fost cercetaţi, în primele şase luni ale anului 2013, de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), cu 5% mai mulţi faţă de perioada similară din 2012. „Instrumentarea dosarelor penale s-a efectuat sub directa coordonare a procurorilor de caz, astfel că, în perioada analizată, s-au efectuat cercetări şi au fost înaintate la Parchet 1.817 dosare penale (+15% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012)“, arăta DGA într-un material de bilanţ. Potrivit DGA, din totalul dosarelor, 330 au fost înaintate la Direcţia Naţională Anticorupţie, 43 la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar 1.444 la structurile centrale şi teritoriale ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cele peste 1.800 de dosare penale, anchetatorii DGA au cercetat 3.147 de persoane, dintre care 1.235 de cadre ale MAI.



12