Ministerul Muncii doreşte să stimuleze mamele care vor să revină mai rapid pe piaţa muncii prin acordarea unei indemnizaţii de 400 de lei, a declarat, ieri, ministrul Muncii, Ioan Botiş. „Doresc foarte mult să sprijin întoarcerea pe piaţa muncii a mamelor şi Ministerul Muncii a venit cu propunerea unei indemnizaţii de 400 de lei pentru ca mamele să revină mai rapid la locul de muncă”, a spus ministrul Muncii, care a precizat că se discută încă termenul de la care mamele vor beneficia de indemnizaţie. În funcţie de varianta aleasă, indemnizaţia va putea fi acordată pentru întoarcerea mamei la locul de muncă după 12, 16 sau 18 luni. Propunerile făcute de ministrul Botiş urmează a fi luate în discuţie de către coaliţie, iar în decembrie să fie supuse dezbaterii Parlamentului. „Propunerea Ministerului Muncii este aceea de a nu se reduce cuantumul indemnizaţiei primite de mame, dar există şi opinii care vizează reducerea intervalului pe care se acordă. Ca atare, cuantumul va rămâne între 600 de lei şi 4000 de lei, aşa cum este astăzi, şi dorim să avansăm o reducere a perioadei, în funcţie de cele trei variante avansate, de 12, 16 şi 18 luni şi în funcţie de gradul de acceptabilitate al societăţii şi de aprobarea Parlamentului”, a subliniat ministrul Muncii. Practic, indemnizaţia se va acorda pe diferenţa dintre perioada de 24 de luni şi intervalul cu care mama a revenit mai devreme la locul de muncă, iar suma de 400 de lei care ar putea fi luată de mamă şi de 200 de lei cât este alocaţia pentru copil poate ajuta la plata unei grădiniţe sau a unei bone, în cazul în care mama decide să revină mai repede la serviciu.