Peste 5.800 de medici au încărcat datele în Dosarul Electronic de Sănătate (DES), iar aproape 4.000 de pacienţi şi-au studiat istoricul medical, a anunţat dr. Marius Filip, responsabil al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru programul DES, lansat în martie 2013, cu finanţare UE. ”Raportul statistic arată că la 8 septembrie 2014 erau iniţiate 2.737.792 dosare electronice de sănătate. De asemenea, erau 4.813 de instituţii sau furnizori de servicii medicale care au transmis deja documente medicale în dosarul pacientului, dintre care marea majoritate, 4.741, sunt medici de familie şi doar 72 unităţi ambulatorii şi spitaliceşti. Încă nu există obligaţia legală de a transmite aceste date”, a spus Filip, justificând astfel numărul încă mic de furnizori cuprinşi în programul DES. Pacienții care și-au consultat dosarele sunt cei care au primit matrice de securitate pentru acces (elementul alternativ la card, care reprezintă combinaţii de cifre de pe orizontală şi diagonală, fiind proprietatea pacientului) şi tot ei şi-au accesat dosarul. Informația a fost dată de către Filip la a 15-a Conferinţă naţională de medicină de urgenţă, organizată la Poiana Braşov de Asociaţia Serviciilor de Ambulanţă din România, împreună cu Societatea de Salvare Bucureşti. Pasul următor, a precizat reprezentantul CNAS, se referă la sistemul de urgenţă de ambulanţă, pentru care se încearcă realizarea unui sistem de acces facil la dosar al sumarului de urgenţă, atât în ambulanţă, cât şi la camera de gardă, astfel încât medicul din spital să vadă datele în timp real. Medicii de familie şi unităţile sanitare vor avea obligaţia de a deschide, din iunie, un dosar electronic pentru fiecare pacient, în care să fie trecut istoricul medical al acestuia, util la urgenţe. Cei care refuză să folosească dosarul vor putea primi sancţiuni, de la avertisment până la amenzi.
ROMÂNIA ESTE A TREIA ȚARĂ DIN LUME, DUPĂ LITUANIA ȘI SINGAPORE, ÎN CARE FUNCȚIONEAZĂ DOSARUL ELECTRONIC AL PACIENTULUI
La dosarul electronic au acces proprietarii datelor, adică pacienţii şi medicii curanţi. Accesul la el se poate face fără acceptul pacientului doar într-o singură zonă, cea de urgenţă, iar în rest, numai cu acordul acestuia. Pacientul poate să vadă cine i-a accesat dosarul, ora, ziua şi IP-ul calculatorului de pe care s-a făcut acest lucru. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, declara recent că fraudarea în sistemul sanitar nu va mai fi posibilă atunci când se vor folosi dosarul electronic al pacientului şi cardul naţional de sănătate.
Dosarul electronic este obligatoriu din 1 iunie, prin noul Contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale, pentru toţi furnizorii de servicii medicale. Acesta este folosit din aprilie, în perioada de verificare a sistemului, de către unii medici de familie şi de către spitale, într-o lună de utilizare fiind iniţiate 300.000 de dosare. Din 1 iunie, fiecare român, indiferent dacă este asigurat sau nu, va avea un astfel de dosar electronic.
Iniţializarea dosarului se face cu ocazia unui prim consult. Dosarul electronic de sănătate va conţine toate informaţiile medicale care, în mod normal, sunt în fişele de observaţie, foile de observaţie şi registrele de consultaţii ale pacienţilor. Foarte importante sunt informaţiile din istoricul medical al pacientului utile în situaţii de urgenţă şi considerate a fi vitale: alergii, grupa de sânge, boli cronice, proteze, dispozitive, internări şi prescripţii, ultimele două introduse la cererea medicilor.