Maternitatea este locul în care cei mici iau contact pentru prima dată cu mediul extern, fiind un spațiu esențial atât pentru starea lor de bine, cât și a mamelor. Astfel, într-un efort colectiv, Crucea Roșie Română, Procter & Gamble și Profi Romania au echipat 41 de maternități de stat din România cu peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat, necesare pentru a oferi nou-născuților confortul de care au nevoie în primele zile de viață. Donația face parte din campania ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”. Campania s-a desfășurat în perioada iunie – septembrie 2017 în magazinele PROFI. Beneficiind de forța brandurilor Ariel, Lenor și Pampers, P&G a alocat resurse semnificative pentru a sprijini acest demers. O parte din valoarea vânzărilor cumulate prin comercializarea celor trei produse din toate magazinele PROFI participante în campanie a fost direcționată către această cauză.