41 tone de fier beton furate din Portul Constanța Sud

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Hoți ajutați de un agent de pază

41 tone de fier beton furate din Portul Constanța Sud

Eveniment 19 Iunie 2014 / 00:00 1080 accesări

Șase persoane suspectate că ar fi furat 41 de tone de fier beton din incinta Mol 1, dana 117 a Portului Constanța Sud, au fost prezentate, ieri, Judecătoriei Constanța cu propuneri de arestare preventivă. După deliberări, instanța a decis încarcerarea lui Marius Dode pentru 30 de zile și cercetarea în libertate, sub control judiciar, a complicilor lui, Călin-Octavian Artimon, Anghel Chiriac, Costel Chitic, Aurel Steharu și Marian Țurcanu. Conform procurorilor, șeful grupării este Artimon, care ar fi pus la cale întreaga afacere. El i-a convins pe Dode, Țurcanu și Chitic, angajați la o societate comercială portuară, să fure fier beton din incinta firmei. Suspecții l-au cooptat și pe Chiriac, care a fost de acord să conducă autotrenul la bordul căruia urma să fie transportată "prada". Anchetatorii susțin că atacul a avut loc pe 4 mai, între orele 21.30 - 22.30. Din cercetări a reieșit că Anghel Chiriac a intrat legal în Portul Constanța, cu un transport pentru firma la care lucrau Dode, Țurcanu și Chitic, iar la ieșire a plecat încărcat cu cele 41 tone de fier beton sustrase de cei trei complici ai săi. Aurel Steharu, agent de pază în port, este acuzat că i-a permis șoferului să iasă pe poartă fără să verifice semiremorca, deși ”aceasta prezenta urme vizibile de încărcătură”. Cazul a ajuns în atenția anchetatorilor în urma sesizării făcute de conducerea firmei păgubite. Procurorii spun că cei șase inculpați au prejudiciat societatea cu 18.680 de euro.

Taguri articol


12