Un număr de 422.790 de persoane beneficiau, în luna aprilie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Cel mai mare număr de persoane se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 - privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 187.108, Indemnizaţia medie era de 1.541 lei.
Un număr de 16.592 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 945 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 - privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi 66.379 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 - privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 876 lei.
În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 - privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 46.711, suma medie plătită fiind de 83 de lei.
Beneficiarii de indemnizaţii cf. Legii nr. 341/2004 - recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.806, aceştia primind o sumă medie de 2.164 lei.