Poliţiştii din Prahova au descins marţi dimineaţă la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani. Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat 43 de percheziții în București și în județele Ilfov și Prahova, punând în aplicare 30 de mandate de aducere. "Cercetările arată că, în perioada 2009 - 2016, persoanele în cauză ar fi creat un circuit fiscal fictiv prin care au ascuns mai multe sume de bani și au plătit astfel un impozit mai mic statului. În fapt, prin intermediul societăților comerciale, persoanele cercetate ar fi efectuat operațiuni bancare (retrageri de numerar) pentru acte comerciale care nu ar fi avut loc în realitate, precizează anchetatorii", se arată într-un comunicat de presă dat publicității de Poliția Română. În baza facturilor emise de firmele ”fantomă”, bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproximativ 6,6 milioane de lei, constând în impozit pe profit și TVA-ul dedus în mod ilegal. De asemenea, sumele de bani rulate prin circuitul fictiv și care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor sunt în valoare de 12,5 milioane de lei.