Cu trei zile înainte de începutul anului școlar, 91% dintre unitățile de învățământ din județul Constanța au obținut autorizația de funcționare, în timp ce 9% dintre acestea își vor deschide porțile fără avizul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța. Concret, dintre cele 500 de unități școlare și structuri arondate (SA) de la nivelul județului, cinci unități școlare cu personalitate juridică și 39 de SA nu vor avea la 15 septembrie autorizație de funcționare, conform situației centralizate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța. Astfel, Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 Medgidia și Grădinița cu Program Normal ”Veseliei” Năvodari, dar și alte grădinițe arondate școlilor din județ, în total 25, nu au primit avizele de funcționare pentru că nu au spații suficiente pentru a pregăti copiii într-un singur schimb, așa cum prevede legislația sanitară. De asemenea, Școala Gimnazială nr. 1 Făurei, Școala Gimnazială ”Marin Voinea” Cerchezu și Liceul Tehnologic ”Radu Prișcu” din Dobromir, dar și alte SA din județ nu au primit de la DSP avizul pentru că nu au alimentare cu apă curentă. ”Aceste unități școlare sunt cele care nici în anul precedent nu au reușit să obțină autorizațiile de funcționare. Toate școlile vor funcționa în aceste condiții, asumându-și riscurile”, a spus, în cadrul unei conferințe de presă, inspectorul școlar general, prof. Răducu Popescu. El a completat că instituția încearcă în permanență să colaboreze cu autoritățile locale pentru rezolvarea acestor probleme. ISJ a făcut controale în perioada 1 - 11 septembrie, iar pe 8 și 9 septembrie, echipele Inspectoratului au fost însoțite de medicii din cadrul DSP prin școli. ”DSP a participat la evaluarea a 40 de unități școlare (grădinițe, școli primare și gimnaziale, licee) pentru a vedea stadiile de pregătire pentru noul an școlar. Am redescoperit situații existente și în anii anteriori, dar și școli unde starea s-a îmbunătățit”, a spus directorul DSP, dr. Mihaela Dinisov. Ea a anunțat că, în perioada 16 - 23 septembrie, DSP va organiza controale tematice în grădinițe, școli, licee, dar și la firmele de catering ce asigură masa la grădinițele cu orar prelungit. De asemenea, vor fi verificate și spațiile de depozitare a alimentelor pentru programul ”Cornul și laptele”.
SITUAȚIA CADRELOR DIDACTICE ȘI MANUALE ISJ a anunțat că, până în acest moment, locurile la catedrele din județ sunt ocupate în proporție de peste 80% de profesori titulari, fiind încadrați până pe 11 septembrie 5.771 profesori titulari. Vineri și sâmbătă, ISJ organizează ședințe publice pentru ocuparea posturilor rămase vacante. Până pe 10 septembrie, erau neocupate 391 de locuri, dintre care cele mai multe de învățător (91) și educatoare (40). Referitor la manualele școlare, inspectorul general a anunțat că problema trebuie rezolvată de Ministerul Educației și de instanțele de judecată. ”Lipsa lor nu pune însă în dificultate derularea activităților școlare în perioada de câteva zile până când vor veni manualele”, a explicat prof. Popescu. Tot acesta a precizat că, în primele săptămâni, copiii vor desfășura activități specifice, fără a fi periclitată parcurgerea programei școlare. ”Manualul este un mijloc pentru parcurgerea programei, iar cadrele didactice din învățământul primar sunt pregătite pentru întâlnirea cu elevii”, a spus inspectorul.
CU 10% MAI MULȚI ELEVI ÎNCEP ACEST AN ȘCOLAR La nivelul județului Constanța, ISJ a anunțat că vor începe școala 111.007 elevi, cu 10% mai mulți față de anul școlar anterior. În plus, prin proiectele implementate de instituție pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar, în anul 2013 - 2014 au fost atrași în sistemul de educație 240 de tineri care părăsiseră școala. Rata abandonului școlar la nivelul județului este în scădere cu aproximativ 50% față de anul trecut, după cum anunță ISJ. Doar la Școala Gimnazială nr. 36 ”Dimitrie Știrbei” au fost recuperați elevi care părăsiseră școala, dar și mamele acestora, fiind înființate două grupe, care au început cursurile din iulie.