45 de nave de croazieră vor vizita Portul Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În acest an

45 de nave de croazieră vor vizita Portul Constanţa

Justiție 23 Februarie 2010 / 00:00 644 accesări

Peste 16.000 de turişti străini, la bordul a 45 de nave de croazieră şi-au anunţat vizita în Portul Constanţa pentru acest an, estimându-se o creştere cu cinci până la zece procente a numărului de turişti care vor sosi la terminalul de croaziere, comparativ cu anul trecut. Potrivit Companiei Naţionale \"Administraţia Porturilor Maritime\" (CN APM) SA Constanţa, sezonul de croaziere se va deschide pe 3 aprilie, odată cu sosirea navei fluviale \"Viking Primadona\". De altfel, în sezonul 2010 vor reveni la Constanţa cel puţin zece nave fluviale, după un an de pauză din cauza crizei globale. \"Compania Costa Crociere, una dintre cele mai importante la nivel mondial, va deveni client fidel al Portului Constanţa. Dacă până în acest an doar o navă a acestei companii ajungea la Constanţa, în sezonul 2010 sunt anunţate cel puţin trei. Acestea sunt şi cele mai spectaculoase din acest an, având capacităţi mari, de peste 2.500 turişti, dar şi facilităţi dintre cele mai moderne. Din datele pe care le avem la această oră, sezonul se încheie la mijlocul lunii noiembrie\", menţionează directorul CN APM, Ioan Bălan. Printre navele care vor reveni în Portul Constanţa se numără \"Kristina Regina\", \"Le Levant\", \"Taras Schevchenko\", \"Nautica\", \"Spirit of Adventure\", \"Discovery\", \"Albatros\" şi \"Seven Seas Navigator\". CN APM a mai anunţat că, în perioada 2 - 5 iunie, va găzdui Adunarea Generală a MedCruise, cea mai reprezentativă asociaţie din domeniul turismului de croazieră din Europa. Această manifestare îi va reuni pe cei mai importanţi reprezentanţi ai industriei turismului de croazieră, factori de decizie în stabilirea noilor rute de transport.



12