O NOUĂ ETAPĂ De peste șapte ani, Consiliul Județean Constanța (CJC) recompensează elevii merituoși din mediul rural cu burse lunare cuprinse între 50 și 150 de lei. În tot acest timp, s-a observat că, datorită acestei inițiative unice la nivel național, elevii sunt sunt motivați să învețe mai bine. Așa că organizatorii au reluat, săptămâna aceasta, acordarea burselor de merit. Până joi, 23 octombrie, vor fi recompensați cei mai buni elevi de gimnaziu din județ, urmând ca, din 27 octombrie, să fie răsplătiți liceenii din mediul rural care învață în Constanța. Ieri a fost rândul premianților din Ciocârlia, Agigea, Cumpăna, Oltina, Băneasa, Ostrov, Lipnița, Mangalia, Limanu, Cerchezu, Negru Vodă, Albești, Saligny, Rasova, Aliman, Cernavodă și Mircea Vodă să primească burse de merit. Aproximativ 450 de elevi din localitățile menționate au primit bursele pe cinci luni - aferente semestrului II din anul școlar 2012 - 2013. În fiecare școală, au fost premiați primii trei elevi din fiecare clasă, în funcție de media semestrială. „Bursele se acordă în felul următor: elevii cu mediile cele mai mari din fiecare clasă primesc 150 de lei pe lună, cei de pe locul al doilea primesc câte 100 de lei, iar cei de pe locul al treilea primesc 50 de lei. Condiția principală este ca bursierii să aibă media semestrială peste 8”, a explicat coordonatorul programului, Liliana Dumitru.
2.200 DE BURSIERI „Programul de burse pentru elevii din mediul rural“ continuă, astăzi, în comunele Nicolae Bălcescu, Crucea, Ghindărești, Topalu, Horia, Saraiu, Ciobanu, Gârliciu, Vulturu, Săcele, Istria, Mihai Viteazu, Corbu, Chirnogeni, Comana, Amzacea și în orașele Năvodari și Hârșova. Mâine vor fi recompensați elevii din alte 16 localități. Conform coordonatorului de program, în această etapă sunt premiați aproximativ 1.800 de elevi de gimnaziu și 400 de liceeni, suma alocată burselor fiind de 1.200.000 de lei.