Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va fi restructurată şi reorganizată, urmând să fie desfiinţate 20 de posturi vacante şi 26 de posturi ocupate, din numărul total de posturi aprobate, conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Economiei. Numărul maxim de posturi aprobat pentru ANPC este de 621, exclusiv demnitarii, din care pentru aparatul central 100, iar pentru comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor - 521. „Încadrarea personalului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în numărul maxim de posturi aprobat şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru fiecare categorie de personal”, se menţionează în proiect. Reducerea numărului de posturi corespunde prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, prin care se impun desfiinţarea posturilor vacante, precum şi reducerea numărului total al posturilor ocupate cu 4%.