Au comis diverse infracţiuni, însă instanţa a decis că împotriva lor se pot lua şi alte măsuri preventive decât încarcerarea. Este vorba despre 465 de persoane din întreaga ţară, care beneficiază de prevederile noului Cod de Procedură Penală. Cu toate acestea, suspecţii nu scapă din vizorul anchetatorilor. Potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul General al Poliţiei Române, poliţiştii urmăresc 40 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, 420 de persoane puse sub control judiciar şi cinci persoane aflate sub control judiciar pe cauţiune. Potrivit statisticilor, la nivelul judeţului Constanţa există 56 de persoane care beneficiază de aceste prevederi şi care sunt supravegheate de oamenii legii. Amintim că, după intrarea în vigoare a noilor Coduri, au fost înfiinţate în întreaga ţară Birourile de Supraveghere Judiciară, în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea 500 de poliţişti.