• MAI PUŢINE ACUZAŢII DE CORUPŢIE • Potrivit statisticilor date publicităţii de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), în anul 2010 au fost înregistrate, la nivelul întregii ţări, 47 de accidente rutiere produse din vina unor poliţişti aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Conform bilanţului, în 2010 s-a înregistrat o creştere a numărului de poliţişti indisciplinaţi. Aceleaşi statistici arată că, anul trecut, 1.089 de poliţişti au fost sancţionaţi disciplinar, în timp ce alţi peste 3.200 au fost recompensaţi. Pe de altă parte, potrivit datelor statistice, peste 100 de poliţişti au fost puşi sub învinuire pentru fapte de corupţie, fiind consemnate şi 47 de cazuri în care poliţiştii au refuzat mita. Datele centralizate de reprezentanţii Poliţiei Române arată că la nivelul instituţiei există 61.368 de posturi, dintre care puţin peste 89% sunt încadrate. Din totalul angajaţilor, aproape 13.000 sunt ofiţeri, în timp ce peste 39.000 sunt agenţi. De asemenea, media de vârstă a poliţiştilor români este de 36 de ani şi opt luni, iar procentul posturilor pe care sunt încadrate femei este de aproape 12% din total. Potrivit datelor statistice, în cursul anului trecut s-a înregistrat o creştere a cazurilor de indisciplină în rândul poliţiştilor, dar şi o scădere semnificativă a celor învinuiţi pentru corupţie.
• FLAGRANT • Amintim că, în luna martie a anului trecut, un agent de poliţie din Medgidia a fost prins în flagrant de ofiţerii anticorupţie în timp ce lua mită de la un şofer, ca să nu-i facă dosar penal. Anchetatorii spun că agentul Dorin Ion, de la Biroul Poliţiei Rutiere Medgidia, l-a oprit luni seară în trafic pe Felix Căprar, care se afla la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare expirate. Omul legii l-a condus pe tânăr la sediul Poliţiei, ca să-i întocmească dosar penal. Puţin mai târziu, s-a răzgândit însă şi s-a hotărât să scoată nişte bani de pe urma şoferului speriat, căruia i-a explicat că poate să scape basma curată dacă îi plăteşte suma de 300 de euro. După negocieri, agentul de poliţie a mai scăzut „taxa” la 1.000 de lei, înţelegându-se cu Felix Căprar să se întâlnească a doua zi pentru a-i da banii. Ce nu a ştiut poliţistul a fost faptul că, marţi dimineaţă, tânărul a mers la Serviciul Teritorial Anticorupţie Constanţa, unde a depus o reclamaţie împotriva lui, povestind tot ce i s-a întâmplat. Cazul a ajuns în atenţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care a desemnat un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia să pună la cale flagrantul.