473 de angajaţi MAI, cercetaţi pentru fapte de corupţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

473 de angajaţi MAI, cercetaţi pentru fapte de corupţie

Justiție 18 Noiembrie 2011 / 00:00 402 accesări

Peste 470 de angajaţi ai Ministerului de Interne, dintre care 43 cu funcţii de conducere şi 430 cu funcţii de execuţie, au fost învinuiţi în primele zece luni ale anului, în dosare instrumentate de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), potrivit datelor statistice ale Direcţiei pentru perioada ianuarie-octombrie. Potrivit DGA, în total, în perioada ianuarie - octombrie, au fost învinuite 1.672 de persoane. Totodată, au fost inculpate 971 de persoane, dintre care 356 de lucrători ai MAI, ceea ce arată o creştere de aproape 100% faţă de anul anterior. Mai mult, din statisticile DGA reiese că, faţă de perioada ianuarie-octombrie 2010, au fost arestate preventiv, în dosare în care au lucrat ofiţeri ai Direcţiei, cu 140% mai multe persoane. În ceea ce priveşte judecarea cauzelor instrumentate de Direcţie, în primele zece luni ale anului, instanţele au pronunţat 187 hotărâri, dintre care 112 hotărâri au rămas definitive, fiind condamnate 305 persoane. Datele statistice ale DGA arată că lucrătorii Ministerului de Interne au sesizat, în 97 de situaţii, faptul că li s-au oferit sume de bani în schimbul unor servicii, dar şi 67 de cazuri când angajaţi ai MAI au denunţat colegi implicaţi în fapte de corupţie. De asemenea, au fost consemnate 97 de situaţii în care funcţionarii ministerului au sesizat lucrătorii DGA atunci când li s-au oferit sume în schimbul unor servicii, respectiv 67 cazuri când au denunţat situaţii în care colegii lor au fost implicaţi în comiterea unor fapte de corupţie. În ceea ce priveştea relaţia cu publicul, datele strânse în primele zece luni arată că, în urma unor petiţii, au fost iniţiate 101 dosare penale sau au fost completate datele cuprinse în acestea. Mai mult, la linia TelVerde, unde se pot sesiza cazuri de corupţie, au fost primite peste 7.200 de apeluri, iar în 39 de cazuri au fost iniţiate dosare penale.

Taguri articol


12