SUPRAVEGHERE DE DRAGUL AMENINŢĂRII Niciodată serviciile de informaţii americane nu au avut atâţia angajaţi şi cu atât de mulţi dintre ei subcontractanţi la firme de securitate. Situaţia creată după atentatele de la 11 septembrie 2001 a făcut ca prioritatea antiteroristă să sporească impresionant personalul serviciilor secrete şi bugetele lor. Cifrele oficiale arată că 4,9 milioane de persoane au acces la informaţie confidenţială şi secretă, iar 1,4 milioane, la informaţie de tip „top secret“. În prima categorie sunt circa 1,1 milioane persoane, iar în a doua categorie, 483.000 de persoane, între care şi Edward Snowden. Aceşti oameni lucrează pentru 2.000 de firme subcontractante, care înghit 70% din bugetul federal alocat serviciilor de informaţii.

A face ordine în această puzderie de agenţii este sarcina Directorului Naţional de Informaţii (DNI), post creat după 11 septembrie 2001, în faţa lipsei de coordonare între diferitele agenţii de securitate. James Clapper, care ocupă această funcţie, supraveghează 16 dintre acestea, între care Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), Agenţia Naţională de Securitate (NSA) şi Agenţia de Informaţii a Apărării (DIA). Această coordonare include şi protagonişti cu atribuţii ale poliţiei, precum Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Agenţia Federală de Combatere a Drogurilor (DEA). O asemenea puzderie de servicii a devenit un fel de cub Rubik, iar una din marile bătăi de cap ale agenţiei şi a misiunii lui Edward Snowden era de a descifra o asemenea cantitate de informaţii. Agenţii americani numesc „cubul Rubik” sediul NSA, deoarece clădirea aflată la 40 de kilometri distanţă de Washington are forma unui cub din sticlă fumurie. Având ca misiune interceptarea şi decodificarea comunicaţiilor transmise în întreaga lume, NSA încearcă să găsească comploturi teroriste şi spionaj extern.

VOLUM PREA MARE DE INFORMAŢII Cu unul din aceste cuburi în mână s-a prezentat Edward Snowden, pentru a fi recunoscut, în luna mai, la intrarea hotelului din Hong Kong unde îi dăduse întâlnire autoarei unuia dintre reportaje, Laura Poitras, cu care intrase prima oară în contact şi bloggerul ziarului britanic „The Guardian”, Glenn Greenwald. Separat, tot la sfatul Laurei Poitras, Edward Snowden a intrat în contact şi cu reporterul Barton Gellman de la „The Washington Post”. Materialul furnizat de Edward Snowden se referea la programele de supraveghere desfăşurate de NSA timp de şapte ani. Unul viza înmagazinarea datelor apelurilor telefonice în SUA, ce includeau numere, durata şi locul apelurilor, fără a dezvălui însă identitatea utilizatorilor şi nici conţinutul lor. Celălalt, denumit PRISM, se referea la accesul la comunicaţiile realizate în exterior prin principalii furnizori de internet, printre care Google, Microsoft şi Facebook, între alţii.

Controversa provocată este urmarea volumului uriaş de date care, fără ştirea cetăţenilor, sunt înmagazinate de Guvern. „Pe măsură ce am avansat, mi-am dat seama de realitatea periculoasă aflată în spatele politicilor SUA care vor să dezvolte puteri secrete concentrate în mâinile unor puţini şi care nu dau socoteală nimănui”, a denunţat Edward Snowden la Hong Kong, unde aşteaptă lupta judiciară declanşată pentru extrădarea pe care o pregăteşte SUA. Preşedintele Barack Obama a anunţat că denunţarea programelor este ilegală, fiind supusă Legii Patriot (Patriot Act), aprobată după atentatele de la 11 septembrie 2001 şi al cărei articol 215 permite înregistrarea comunicaţiilor private, dacă acest lucru ajută la lupta împotriva terorismului.

EXEMPLU NEGATIV Serviciile secrete germane (BND) prevăd o extindere considerabilă a supravegherii lor asupra comunicaţiilor pe internet. Săptămânalul german „Der Spiegel” susţine că directorul BND, Gerhard Schindler, a anunţat anul trecut, în comisia bugetară confidenţială din cadrul Camerei Inferioare a Parlamentului german, crearea unui program secret, în valoare de 100 de milioane de euro, în viitorii cinci ani. Prin acest program, prezentat deputaţilor însărcinaţi cu aprobarea proiectelor economice ale serviciilor germane, se intenţionează să se creeze până la 100 de noi posturi în cadrul serviciului de anchetă tehnică şi să investească în material informatic. Articolul a fost publicat înaintea sosirii la Berlin a preşedintelui Obama, în contextul în care dezvăluiri asupra spionării de către americani a comunicaţiilor pe Internet au şocat numeroşi germani, dintre care unii au fost spionaţi sistematic de poliţia politică est-germană STASI. Programul american de spionare a comunicaţiilor va fi abordat în cadrul întâlnirii cu Angela Merkel. Ministrul Justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, a cerut explicaţii complete oficialilor SUA.

TRĂDARE, DE TREI ORI TRĂDARE Extrădarea în SUA a lui Edward Snowden ar fi o trădare a încrederii pe care fostul agent CIA şi-a exprimat-o în democraţia din Hong Kong, dar şi o lovitură de imagine pentru regimul de la Beijing, a apreciat, ieri, cotidianul oficial chinez „Global Times”, în ceea ce reprezintă cea mai directă luare de poziţie publică chineză în acest caz. „Snowden crede în democraţia şi libertatea din Hong Kong, unde se ascunde”, asigură jurnalul, în opinia căruia fostul agent CIA nu a făcut rău nimănui şi s-a rezumat la a trage un semnal de alarmă asupra unor încălcări de drepturi civice comise de Guvernul american. „Puterea crescândă a Chinei atrage oameni care vin să solicite acordarea azilului”, a afirmat jurnalul, estimând că această tendinţă este inevitabilă şi va ajuta la consolidarea prestigiului mondial al regimului comunist. Imediat, acuzaţii potrivit cărora fostul consultant american Edward Snowden ar fi spionat pentru China s-au făcut auzite din SUA, pe care regimul de la Beijing le-a catalogat complet lipsite de fundament.

O LUME DE SPIONI Graba autorităţilor britanice de a-l declara pe Edward Snowden persona non grata s-a elucidat, fiind acuzate că au spionat delegaţiile care au participat la summt-ul G20. Oficialii britanici au fost puşi în încurcătură de dezvăluirile fostului spion american Edward Snowden, care susţine că Londra i-ar fi spionat pe delegaţi cu ocazia reuniunilor G20 din aprilie şi septembrie 2009. Agenţia de servicii secrete britanică Government Communications Headquarters (GCHQ) ar fi utilizat capacităţi revoluţionare de colectare de informaţii pentru a controla fluxul comunicaţiilor unor personalităţi care au participat la cele două reuniuni, conform unor documente care au ajuns în posesia publicaţiei „The Guardian”. Acestea sugerează că serviciile de informaţii au instalat internet cafe-uri unde puteau intercepta comunicaţii şi monitoriza mesajele email şi apelurile telefonice transmise prin dispozitive Blackberry de către delegaţi. Agenţia a instalat un dispozitiv ce îi permitea să afle când delegaţii se contactau unii pe alţii şi a vizat mai ales anumite personalităţi, printre care ministrul turc de Finanţe.

Computere sud-africane au fost, de asemenea, identificate ca făcând obiectul unei atenţii speciale. Agenţia GCHQ a primit un raport de la omoloaga sa americană NSA cu privire la tentativele acesteia de a-l asculta pe preşedintele rus din acea vreme, Dmitri Medvedev, în timp ce făcea un apel la Moscova prin satelit. Conform unui document GCHQ datat în ianuarie 2009, ordinul de a aduna informaţii asupra delegaţilor G20 venea de la un nivel superior al Guvernului, condus în perioada respectivă de premierul laburist Gordon Brown.