În ultimii cinci ani, la Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Constanţa s-au înregistrat 488 de lucrări şi cauze penale, dintre care 149 de dosare au fost întocmite ca urmare a unor autosesizări. 325 de dosare au fost înaintate Parchetelor competente. În cele 488 de cazuri, 1.132 de persoane au fost cercetate, 531 dintre ele reprezentând angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor. 177 de suspecţi au fost puşi sub învinuire ca urmare a acestor lucrări. De asemenea, reprezentanţii SJA Constanţa au pus la cale 18 acţiuni de prindere în flagrant a unor persoane suspectate de fapte de corupţie. Instituţia a primit, din luna octombrie a anului 2005, când a fost înfiinţată, şi până în prezent, 197 de petiţii, în plus fiind realizate 100 de verificări, ca urmare a unor sesizări primite prin linia gratuită Telverde. Pe data de 30 mai, Direcţia Naţională Anticorupţie a împlinit cinci ani de existenţă. Înfiinţarea acestei instituţii s-a înscris pe linia măsurilor adoptate de România în vederea accelerării luptei împotriva corupţiei în Administraţia Publică, constituind una din sarcinile prioritare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de ţara noastră în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeană pe Capitolul 24, Justiţie şi Afaceri Interne.