5 medalii pentru cadeţii constănţeni la CN de lupte libere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

5 medalii pentru cadeţii constănţeni la CN de lupte libere

Sport 22 Iunie 2011 / 00:00 639 accesări

La sfârşitul săptămânii trecute, sala de sport Callatis din Mangalia a găzduit faza finală a Campionatelor Naţionale individuale de lupte libere pentru cadeţi (sportivi născuţi între 1994 şi 1996), masculin şi feminin. La competiţie au participat 280 de sportivi şi sportive de la toate cluburile din ţară, între care şi trei din judeţul Constanţa: CSS Mangalia, CS Mangalia şi LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa. CSS Mangalia (antrenor Marian Oancea) a reuşit să cucerească trei medalii, prin Denisa Macovei (aur la 70 kg), Nicoleta Popa (argint la 43 kg) şi Liviu Costache (bronz la 54 kg), ultimul fiind copil încă (născut 1996). LPS Constanţa (antrenori Ioan Giuglea şi Valentin Dobrin) a avut doi sportivi pe podium: Sergiu Olteanu (argint la 69 kg) şi Ştefan Marin (bronz la 100 kg). „Competiţia a constituit şi criteriu de selecţie pentru Campionatele Europene şi Campionatele Mondiale din luna august. Săptămâna aceasta, clubul nostru are un sportiv care participă la Europenele de greco-romane pentru juniori de la Zrenjanin, Serbia: Dorin Pîrvan, la categoria 96 kg”, a declarat Ioan Giuglea. Competiţia a fost organizată de Federaţia Română de Lupte, în parteneriat cu Primăria Mangalia, CS Mangalia şi DJST Constanţa, cu sprijinul Asociaţiei Judeţene de Lupte. La întrecerile de la Mangalia a asistat şi secretarul general al FR de Lupte, Vasile Puşcaşu (fost campion olimpic).



12