5% din taxe şi amenzi, la Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

5% din taxe şi amenzi, la Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate

Justiție 18 Mai 2010 / 00:00 377 accesări

Plenul Senatului a adoptat, ieri, două propuneri legislative prin care 5% din diverse taxe şi amenzi să fie alocate programelor de onco-hematologie, transplant de organe, chirurgie cardio-vasculară şi cardiologie intervenţională. Astfel, textul votat prevede ca 5% din taxele pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare să fie virate către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, pentru completarea sumelor necesare programelor naţionale de sănătate. Apoi, 5% din amenzile prevăzute prin Ordonanţa 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, şi 5% din taxele şi amenzile contravenţionale menţionate în OUG 21/1992 privind protecţia consumatorilor se vor vira în acelaşi buget, având destinaţia menţionată anterior. Pe de altă parte, senatorii au prevăzut ca 5% din veniturile sau amenzile prevăzute în legislaţia sanitar-veterinară sau cea privind comercializarea de produse alimentare să fie virate în acelaşi Fond. Ambele iniţiative legislative vor ajunge la Camera Deputaţilor, care va decide conţinutul lor final. (A.M.)



12