MANIFESTARE Reînvierea de către Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) şi Asociaţia Cultul Eroilor a proiectului „Dumbrava eroilor”, al cărui scop este de a planta în fiecare localitate, în jurul monumentelor eroilor, copaci, pentru a-i cinsti pe cei ce şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial, a fost primită cu entuziasm de zeci de elevi din Cumpăna. Aceştia, împreună cu oficialităţile judeţene şi locale s-au adunat în centrul localităţii pentru a aniversa 95 de ani de la unirea Basarabiei cu Patria Mamă. Profitând de ocazie, elevii au venit la manifestare cu bentiţe tricolore, în semn de solidaritate cu eleva Sabina Elena din Covasna, care a fost ameninţată cu moartea pe un site de socializare, pentru că a purtat la şcoală o bentiţă cu tricolorul românesc. Gestul a fost apreciat de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu. „Felicit toţi copiii pentru că dau un semnal de susţinere şi respect a tot ceea ce înseamnă România. Nu o spun ca să devenim extremişti. Însă în ţara noastră românii trebuie să fie respectaţi, mai ales de o minoritate care a primit drepturi de care nicio altă minoritate nu a avut parte”, a spus Constantinescu. Ieri, el şi elevii din Cumpăna au plantat 50 de platani, reprezentând numărul eroilor din Cumpăna care şi-au pierdut viaţa în cele două războaie mondiale. „Ziua de azi (ieri - n.r.) are o importanţă majoră pentru copiii comunei Cumpăna, deoarece au avut ocazia de a învăţa cine suntem, de unde venim şi care ne este viitorul. Iniţiativa CJC nu face altceva decât să ne îndemne să omagiem eroii neamului, dând numele lor aleilor din parcurile unde se plantează copacii”, a spus primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
ISTORIE Referitor la proiectul „Dumbrava eroilor”, preşedintele CJC a declarat că totul a plecat de la studierea arhivelor naţionale. „Am descoperit în arhivele judeţului, încercând să aflu ce s-a întâmplat în Dobrogea după 1978, că, în 1943, Ministrul Culturii de la acea vreme a iniţiat un proiect ambiţios al cărui scop era de a planta în fiecare localitate, în jurul monumentelor eroilor, o suprafaţă de un hectar de pădure, denumită sugestiv „Dumbrava eroilor”, pentru a-i cinsti pe cei ce şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial. Din păcate, gestul a fost stopat de comunişti. La împlinirea a 95 de ani de la unirea Basarabiei cu România, care a dat startul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, este momentul să reedităm ceea ce Guvernul a făcut în 1943, adică să refacem Dumbrava eroilor”, a spus Constantinescu. Programul se va desfăşura până la sfârşitul acestei luni în toate localităţile judeţului Constanţa unde sunt monumente ale eroilor.