50 de ani de căsnicie, premiaţi de Primărie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ovidiu

50 de ani de căsnicie, premiaţi de Primărie

Administrație 14 Octombrie 2013 / 00:00 571 accesări

Pentru nouă cupluri din oraşul Ovidiu, ziua de 13 octombrie 2013 a fost una cu noroc, pentru că Primăria i-a premiat pentru cei 50 de ani de căsnicie. „Facem aceste premieri aproape lunar, pentru că noi, ca administraţie publică, trebuie să fim alături de astfel de familişti. Nu puteam să trecem neobservată o astfel de aniversare”, a declarat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra. Premierea a avut loc în incinta Casei de Cultură din oraş, unde primarul a dorit să ciocnească un pahar de şampanie cu cei pe care i-a premiat. Imediat, acesta a participat la prima ediţie a „Zilei recoltei” organizată în Ovidiu. „Nu ştiu de ce nu a fost până acum organizată la Ovidiu „Ziua recoltei”, mai ales că în zonă, în satele Poiana şi Culmea, dar şi în oraşul Ovidiu, avem foarte mulţi producători de legume, fructe şi produse lactate. Cred că este obligaţia noastră, a autorităţii locale, să pună în valoare aceşti producători. Pe platoul din imediata apropiere a Casei de Cultură, unde este organizată „Ziua recoltei”, sunt peste 90% producători locali şi doar doi sau trei din alte zone. Locuitorii oraşului au ocazia să se aprovizioneze de aici cu cele necesare sezonului rece”, a spus primarul. El a adăugat că de la o astfel de sărbătoare nu putea lipsi un program artistic adecvat. Astfel, pe scena amplasată lângă Casa de Cultură au evoluat numeroase ansambluri folclorice, inclusiv „Nachko” din Sofia, pentru ca ziua să fie încheiată de două recitaluri de excepţie susţinute de Puya şi Anda Adam. La Ovidiu a ajuns şi senatorul PSD Nicolae Moga, care a dorit să vorbească personal cu producătorii. „Era păcat să nu existe şi la Ovidiu o astfel de sărbătoare. Toate oraşele sărbătoresc „Ziua recoltei”, mai puţin Ovidiu, unde, spre deosebire de alte zone, chiar sunt producători de legume, de fructe, de produse lactate. Iniţiativa Primăriei este lăudabilă şi cred că ar trebui să ne gândim foarte serios să amenajăm chiar la Poiana un târg săptămânal cum sunt cele de la Negru Vodă sau General Scărişoreanu”, a spus senatorul Nicolae Moga.

Taguri articol


12