În urmă cu 50 de ani, la 12 iunie 1964, liderul populației de culoare și luptătorul pentru drepturile omului, Nelson Mandela era condamnat la închisoare pe viață. Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918, la Mvezo, Africa de Sud. Mandela a urmat cursurile Universității Fort Hare și ale Universității din Witwatersrand, unde a studiat dreptul. Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anti-colonialistă, devenind membru al formațiunii politice Congresul Național African (1942) și a fost unul dintre întemeietorii Ligii Tinerilor. Necazurile și lupta propriu-zisă cu autoritățile au început în 1948, când Partidul Național, cel care-i reprezenta pe albi și promova politica de apartheid, a câștigat alegerile generale. În aceste condiții, Congresul Național African nu a recunoscut alegerile și a îndemnat toate persoanele de culoare la boicot. Autoritățile au dispus arestarea sa și a apropiaților săi. Mandela a primit o sentință de privare de libertate cu suspendare, fiind acuzat de promovarea comunismului. De asemenea, a fost declarat persona non-grata, în Johannesburg, timp de șase luni. Mandela a continuat lupta și pe plan extern, în 1962 participând la Conferința Pan-africană pentru Promovarea Drepturilor Omului, unde a fost primit cu deosebită simpatie inclusiv de către reprezentanții ONU. La întoarcerea în țară, însă, a fost arestat sub acuzația de părăsire ilegală a țării și îndemn la revoltă. Condamnat pe viață la 12 iunie 1964, a fost eliberat, după 26 de ani închisoare, la 11 februarie 1990. La un an după eliberarea sa din închisoare, în 1991, la prima Conferință a Congresului Național African (ANC) ținută pe teritoriul Africii de Sud, Nelson Mandela a fost ales președinte. Anul 1993 i-a adus recunoașterea internațională și respectul tuturor liderilor mondiali, prin acordarea Premiului Nobel pentru Pace, alături de fostul președinte al Africii de Sud, Frederik Willem de Klerk. A primit, de-a lungul timpului, peste 250 de distincții și medalii. Nelson Mandela a încetat din viață la 5 decembrie 2013, la Johannesburg, după ce timp de mai multe săptămâni a respirat cu ajutorul unui aparat de oxigenare.