50 de poliţişti şi jandarmi români vor participa la Coaliţia Internaţională anti-ISIS

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Parlamentul a aprobat, la solicitarea lui Iohannis

50 de poliţişti şi jandarmi români vor participa la Coaliţia Internaţională anti-ISIS

Eveniment 07 Noiembrie 2017 / 18:31 793 accesări

Parlamentul a aprobat, marţi, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, participarea începând cu anul 2017, în cadrul coaliţiei internaţionale anti-ISIL/DAESH, a unui efectiv total de până la 50 de poliţişti şi jandarmi la activităţi de instruire şi pregătire a forţelor de poliţie irakiene. Plenul reunit al Parlamentului a adoptat cu majoritate de voturi această hotărâre. Singurul deputat care s-a abţinut a fost Victor Ponta. Ministerul Afacerilor Interne încheie acorduri tehnice cu SUA şi Italia privind suportul strategic, logistic şi financiar pentru participarea poliţiştilor şi jandarmilor în această misiune. Fondurile financiare necesare participării forţelor şi mijloacelor MAI la această misiune sunt asigurate prin suplimentarea bugetului MAI începând cu anul 2017, potrivit hotărârii adoptate de Parlament. „Coaliţia Internaţională (CI) anti-ISIL/DAESH a fost înfiinţată în anul 2014 la solicitarea guvernului irakian, fiind condusă de SUA, şi este o operaţie în baza articolului 51 din Carta ONU, „de tip coaliţie”, obiectivul general de neutralizare şi în cele din urmă de distrugere a ISIL în baza unei strategii anti-teroriste curpinzătoare şi susţinute. (...) În contextul actual al intensificării luptei împotriva fenomenului terorist, Departamentul de Stat al SUA a solicitat analiza oportunităţii politico-strategice privind participarea MAI cu personal specializat în domeniul instruirii şi pregătirii forţelor iraniene de poliţie începând cu anul 2017”, se arată în scrisoarea şefului statului transmisă conducerii Parlamentului.



12