50% din românii peste 15 ani deţin cel puţin un produs bancar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

50% din românii peste 15 ani deţin cel puţin un produs bancar

Economie 05 Iunie 2009 / 00:00 366 accesări

Potrivit unui studiu realizat de GfK România, ponderea românilor de peste 15 ani care deţin cel puţin un produs bancar a crescut de la 53%, în martie 2008, la 57% la finele primului trimestru din acest an, în contextul în care pragul de 10 milioane de utilizatori a fost depăşit la jumătatea anului trecut. „Totuşi, în România, gradul de utilizare a produselor bancare este încă scăzut dacă îl comparăm cu cel din alte ţări din Europa Centrală şi de Est. O comparaţie pe baza mediilor anului 2008 arată că România se află mult în urma majorităţii vecinilor, doar în Bulgaria produsele bancare fiind utilizate mai puţin decît pe piaţa românească“, se arată într-un comunicat al companiei de cercetare. Piaţa bancară este mai dezvoltată în Bucureşti, Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş decît în restul ţării. În aceste regiuni, clienţii băncilor reprezintă aproape două treimi din populaţie, faţă de numai jumătate sau chiar mai puţin în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Moldova. Cele mai utilizate produse bancare sînt cardurile de debit, iar numărul celor care le deţin creşte constant şi a ajuns în martie 2009 la 27% din populaţia cu vîrsta peste 15 ani. Totuşi, majoritatea utilizatorilor se rezumă la a retrage banii din cont de la ATM-uri şi doar aproximativ o treime apelează la card pentru a plăti în magazine. Pe locul doi ca nivel de utilizare se află creditele pentru nevoi personale. În martie, 19% din români aveau un astfel de produs bancar, ponderea fiind în creştere faţă de perioada corespunzătoare din 2008, dar în scădere faţă de ianuarie. În luna ianuarie, deţinătorii de credite pentru nevoi personale reprezentau 22% din populaţie. Depozitele la termen se numără printre produsele care au cîştigat mult în popularitate în ultimul an, deşi utilizarea acestora este în continuare la un nivel scăzut. Ponderea românilor care utilizau această metodă de economisire a crescut de la 3% în martie 2008, la 7% în luna similară a acestui an.

Taguri articol


12