50%, procentul maxim al ajutorului comunitar pentru dezvoltare regională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

50%, procentul maxim al ajutorului comunitar pentru dezvoltare regională

Administrație 25 Ianuarie 2007 / 00:00 590 accesări

Comisia Europeană (CE) a decis ieri diminuarea pe o perioadă de 6 ani a ponderii maxime a ajutorului regional pentru dezvoltare acordat firmelor care realizează proiecte în regiunea Bucureştiului. Pocentul maxim al ajutorului se va ridica la 40% din costurile investiţiei, nivelul anterior fiind de 50%. Pentru restul ţării, intensitatea ajutorului regional va fi menţinută la 50%, la fel ca în cazul Bulgariei. Anterior aderării, toate regiunile din România aveau dreptul să beneficieze de o intensitate maximă a ajutorului regional de 50%. În cazul proiectelor de investiţii a căror valoare nu depăşeşte 50 de milioane de euro, plafonul este majorat cu 10 puncte procentuale pentru companiile de dimensiuni medii, şi cu 20 de puncte procentuale pentru firmele mici, potrivit recomandărilor Comisiei din 6 mai 2003, referitoare la definirea întreprinderilor de dimensiuni micro, mici şi medii. Pentru proiectele a căror valoare depăşeşte 50 de milioane de euro, plafonul poate fi modificat în concordanţă cu legislaţia comunitară referitoare la acordarea ajutoarelor regionale naţionale în perioada 2007-2013.

Decizia CE face parte din procesul de revizuire a sistemelor de acordare a ajutoarelor regionale în toate statele membre, în concordanţă cu noul Ghid al Ajutoarelor Regionale adoptat în decembrie 2005. Ghidul are rolul de a reorienta ajutoarele regionale către regiunile cele mai defavorizate din Uniunea Europeană extinsă, de a îmbunătăţi competitivitatea şi a facilita procesul de tranziţie. "Stabilirea hărţii regiunilor care au dreptul să fie sprijinite este în spiritul politicii de coeziune şi contribuie la îndeplinirea obiectivelor Planului de Acţiune în Domeniul Subvenţiilor. Bulgaria şi România vor putea să aplice strategiile de dezvoltare regională în perioada 2007-2013", a declarat comisarul pentru Concurenţă, Neelie Kroes. Harta ajutoarelor regionale defineşte regiunile dintr-un stat membru care pot să beneficieze de investiţii subvenţionate, realizate de companii mari, precum şi nivelul maxim al ajutorului de stat. Adoptarea hărţii ajutoarelor regionale reprezintă o precondiţie a continuităţii politicii regionale şi a programelor de fonduri structurale, după 1 ianuarie 2007, întrucît validitatea hărţilor de anul trecut a expirat la 31 decembrie 2006. Ajutorul regional este acordat de statele membre pentru dezvoltarea anumitor zone defavorizate din UE. Ponderea maximă ajutorului este definită ca procent din costurile eligibile ale investiţiilor efectuate de companii pentru fiecare regiune în parte. Regiunile defavorizate sînt considerate cele în care nivelul de trai este redus sau rata şomajului este ridicată. Alte zone sînt cele în care Produsul Intern Brut pe cap de locuitor este mai mic decît 75% din media UE.

Taguri articol


12