Pentru recuperarea debitelor de la abonaţii rău-platnici, măsura cea mai eficientă adoptată de Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) Constanţa este debranşarea de la sistemul de alimentare cu apă potabilă. “După aplicarea acestei măsuri extreme, în doar cîteva zile, datornicii îşi achită cea mai mare parte a restanţelor. În aceste condiţii, săptămînal sînt avizaţi şi debranşaţi sute de abonaţi cu restanţe, indiferent de statutul juridic al acestora”, a declarat purtătorul de cuvînt al RAJA, Irina Oprea. Pentru perioada 31 iulie – 6 august, au fost somaţi să-şi achite facturile, sub sancţiunea debranşării, 47 agenţi economici, 22 asociaţii de locatari/proprietari şi proprietarii a 424 de gospodării individuale din: Constanţa, Eforie, Hârşova, Năvodari, Castelu, Ovidiu, Corbu, Lumina, Techirghiol şi Mangalia. Datoriile totale acumulate de aceşti rău-platnici sînt de peste 300.000 lei. Datornicii pot rămîne fără apă potabilă la robinete dacă în termen de cinci zile de la avizare nu îşi achită restanţele. “Abonaţii ale căror debite sînt foarte mari se pot prezenta la sediul regiei pentru încheierea proceselor verbale de eşalonare. În cazul asociaţiilor de locatari/proprietari, soluţia viabilă pentru evitarea debranşării întregii asociaţii este încheierea convenţiilor de facturare individuală. Pentru aceasta, reprezentanţii asociaţiilor se pot adresa Departamentului Juridic din cadrul RAJA, la sediul central de pe str. Călăraşi, nr. 22 – 24”, a mai spus Irina Oprea.
La data avizărilor, printre societăţile datornice către RAJA se numărau şi SC „Talisab” SRL - 161,61 lei, SC „SMP Roger” SRL - 228,13 lei, SC „Olăneşti Riviera” SA - 6.948,69 lei, SC „Mioriţa 2001” SA - 4.588,43 lei, SC „Cris Dany Comtour” SRL - 278,58 lei, SC „Lion Trading Co” SRL - 310,5 lei, SC „Lucas Auto Tranding” SRL - 404,27 lei, SC „Rubian Company” SRL - 398,85 lei, toate din Constanţa. Au mai fost avizate: SC „La Telu” SRL din Corbu - 162,55 lei şi SC „Andrei Agrocom” SRL din Negru Vodă - 46,31 lei. Cele 22 asociaţii de locatari/proprietari din Constanţa, Năvodari, Hârşova şi Negru Vodă aveau la data avizărilor datorii de 228.811,77 lei. Riscă să rămînă fără apă la robinete membrii Asociaţiilor de proprietari din Constanţa nr. 637 - 3.503,24 lei, nr. 332 - 2.011,97 lei, nr. 720 TCIND C4 - 1.372,63 lei, nr. 672 - 1.185,92 lei şi D1 - 13.139,93 lei. Şi 13 Asociaţii de proprietari din Năvodari se află pe “lista datornicilor”: O5 - 829,32 lei, 14 Sud - 2.005,39 lei, 12 Est - 9.186,84 lei, 32 Est - 5.062,35 lei, 15 Est - 6.735,62 lei, Legmas Crângaşu - 1.789,54 lei, 3 Sud - 2.871,74 lei, 2 Sud - 4.074,68 lei, Vulturul - 9.225,97 lei, Expres 23 - 1.950,12 lei, Stejar - 4.431,34 lei, Ghioceilor - 3.082,11 lei şi Crinului 62 - 6.777,92 lei. Somaţii au primit şi reprezentanţii Asociaţiilor de proprietari hîrşovene Plantelor - 27.163,54 lei, Plantelor 1 - 18.707,68 lei şi Plantelor 2 - 103.540,07 lei, precum şi Asociaţia de proprietari nr. 196, Bl. 60 din Mangalia - 163,85 lei.